Rizespor – Galatasaray 2-3 | După ce fanii au cerut să i se facă statuie lui Moruţan, Fatih Terim i-a făcut o caracterizare uriaşă românului. Noul supranume al „fiarei” de la Istanbul
De Antena Sport
Publicat: 4.10.2021, 10:18
Olimpiu Moruţan a marcat al doilea gol al pentru turci, în Rizespor – Galatasaray 2-3. La finalul partidei, Fatih Terim a avut cuvinte uriaşe la adresa românului, pe care l-a comparat cu un leu.
”Am avut controlul jocului. Am început bine, apoi am luat un gol din nimic. Vreau să-mi felicit echipa pentru caracterul, tehnic și forța mentală de care a dat dovadă. Am luat trei puncte în momentul oportun.
A fost un meci spectaculos, cu multe goluri, foarte greu pentru noi. Diagne a intrat și a jucat ca un leu, exact la fel ca Moruțan. Au făcut exact ce era nevoie să facă”, a spus Fatih Terimm, după Rizespor – Galatasaray 2-3.
Fanii Galatei cer statuie pentru „leul” Olimpiu Moruţan
Fanii turci sunt în extaz după ce Moruțan i-a adus victoria lui Galatasaray. Suporterii formației Cim Bom au luat cu asalt rețelele de socializare și au cerut să i se ridice o statuie mijlocașului român.
„Dacă ar fi ceva mai bun decât să-l titularizezi, acel lucru ar fi să-l introduci în teren și să dea golul victoriei în ultimul minut. Îi vom ridica o statuie lui Olimpiu Moruțan. El ne oferă cea mai mare plăcere din lume!”, a scris un fan al celor de la Galatasaray, pe Twitter.
Olimpiu Moruțan, zeu la Istanbul! Românul i-a adus victoria lui Galatasaray în minutul 90+10
Olimpiu Moruțan a fost lăsat pe bancă de Fatih Terim pentru meciul cu Rizespor. Românul a fost introdus în teren în minutul 90+3 și a înscris golul victoriei în minutul 90+10. Este cel mai târziu gol al victoriei înscris în campionatul Turciei din sezonul 2014-2015 până în prezent, potrivit Opta. VIDEO AICI
Diagne a luat o acțiune pe cont propriu în flancul drept și a trimis o centrare pe jos la colțul lung. Acolo s-a aflat Olimpiu Moruțan, care a îndeplinit o simplă formalitate. Este a doua etapă la rând când Moruțan marchează golul victoriei pentru Galatasaray. În runda precedentă, fostul star de la FCSB a înscris în stilul lui Lionel Messi contra celor de Goztepe.
Alexandru Cicâldău, celălalt român din lotul formației Cim Bom, a fost integralist. După victoria adusă de Olimpiu Moruțan, Galatasaray a urcat pe locul 8 în Turcia, la cinci puncte de liderul Fenerbahce.
- Olimpiu Moruţan, zeu la Galatasaray
- Cu ce l-a comparat Fatih Terim
- PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
- Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30