VIDEO | Mircea Lucescu i-a lăsat cu gura căscată pe fanii lui Dinamo Kiev! Spectacol cu mingea, la fel ca-n prima tinereţe. "Sunt şocat! Are 75 de ani!"

De Dragoș Vasile
Publicat: 6.03.2021, 13:40

Mircea Lucescu, în timpul unui meci

Mircea Lucescu a fost antrenorul Rapidului la inaugurarea Stadionului Giuleşti

Zuma Press / Hennadii Minchenko via Hepta

Chiar dacă se află la 75 de ani, antrenorul român se simte la fel ca în prima tinereţe. Într-unul dintre videoclipurile postate de Dinamo Kiev, „Il Luce” a jonglat cu balonul, ca în vremurile în care îmbrăca tricoul lui Dinamo şi al echipei naţionale, în urmă cu mai bine de 50 de ani.

Reclamă

Chiar dacă mai mulţi suporteri l-au constestat, aceştia au rămas uimiţi, iar reacţiile nu au întârziat să apară. 

Reclamă

„Sunt şocat! Are 75 de ani”, „Bravo, Bravo”, „Putea juca lejer 5-10 minute” sunt doar o parte dintre mesajele fanilor.

Imagini uluitoare cu Mircea Lucescu! Ultraşii furioşi s-au pus în faţa lui şi i-au cerut să plece. Reacţia românului

În schimb, ultraşii de la Dinamo Kiev continuă războiul cu Mircea Lucescu. Aceştia vor ca românul care a antrenat 12 ani rivala Şahtior să plece de la echipă.

La ultimul meci, aceştia s-au poziţionat chiar în faţa tehnicianului român. Mircea Lucescu nu a părut deranjat de suporteri nici de această dată. Tehnicianul român le-a făcut cu mâna fanilor care îi cer demisia. „Lucescu, pleacă acasă”, a fost mesajul ferm al ultraşilor.

Mircea Lucescu, lider în Ucraina

Următorul meci pentru Dinamo Kiev va fi mâine, în campionat, pe propriul teren, contra lui FC Minaj. Echipa antrenată de Mircea Lucescu este pe primul loc în Ucraina, cu 37 de puncte, în 16 etape. Principala rivală, Şahtior Doneţk, o urmează cu 33 de puncte.

Lucescu a cucerit de 8 ori titlul în Ucraina, când o pregătea pe Şahtior. La Kiev, are un singur trofeu: Supercupa din 2020, anul în care a preluat-o pe Dinamo.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
8:18

Accesoriul de jumătate de milion de euro purtat de Mirel Rădoi la meciul cu Dinamo. Detaliul remarcat

8:15

Gigi Becali îi prelungeşte contractul lui Vlad Chiricheş, la FCSB: „Va rămâne la club după ce se retrage”

8:04

„Puteam să fim pe primul loc”. Sorin Cârţu, „bântuit” în continuare de remiza cu FCSB. Ce a spus despre lupta la titlu

7:57

5 milioane de euro pentru transferul verii în Liga 1

23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s