Scandal la Afumaţi! 600 de ultraşi ai CSA Steaua au devenit agresivi, după ce au fost blocaţi de jandarmi! Mai mulţi jurnalişti au fost atacaţi
De Antena Sport
Publicat: 30.05.2021, 17:59
600 de ultraşi ai CSA Steaua, bolcaţi de jardarmi să ajungă la stadion. Aceştia au vrut să meargă la meciul de la Afumaţi, acolo unde CSA Steaua poate obţine promovarea în Liga 2. Aceştia au fost ţinuţi departe de stadion de jandarmi.
Ultraşii au aruncat şi cu fumigene într-o maşină în care se aflau mai mulţi jurnalişti. „Echipa de filmare nu avea acreditare pentru a intra în arena sportivă. Se vor lua măsuri legale împotriva celor care au agresat echipa de jurnaliști”, a declarat Petru Ursescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmerie Județean Ilfov, conform realitateasportivă.net.
Conform regulilor de acum, doar 25 la sută din capacitatea unei arene poate fi ocupată de fani. Conform unui calcul, la Afumaţi ar putea intra doar 270. Fanii CSA Steaua au mers spre stadionul din Afumaţi, deşi autorităţile locale au anunţat că vor avea acces doar persoanele care au buletin acolo. Astfel, cei 600 de ultraşi ai CSA Steaua, blocaţi de jandarmi la câteva sute de metri de stadion, nu şi-au putut încuraja favoriţii.
600 de ultraşi ai CSA Steaua, blocaţi de jandarmi! A fost scandal din cauza biletelor
Ultraşii CSA Steaua au făcut scandal şi cu câteva zile înaintea partidei. Aceştia au fost nemulţumiţi că au primit doar 14 bilete.
Meciul se dispută cu 270 de spectatori în tribună. Conform regulamentului, suporterii echipei oaspete vor primi 5% din numărul total de tichete, spre nemulţumirea roş-albaştrilor.
CSA Steaua a învins-o cu 2-0 pe CS Afumați, în prima manșă din brajul de promovare în Liga 2. Zaharia şi Chipirliu au marcat golurile gazdelor.
„Sunt puţin supărat că nu am marcat şi al treilea gol. Pe dominarea lor am avut mai multe ocazii. (…) Au ieşit cu crampe, vreau să-i felicit pentru dăruirea lor. 50-50% sunt şansele, meciul se joacă. Trebuie să fim atenţi. Eu aşa sunt, mai atent de felul meu”, spunea Daniel Opriţa după meciul tur.
Fanii Stelei şi-au anunţat prezenţa la meci
Suporterii lui CSA Steaua sunt nemulţumiţi şi de alte decizii luate de rivalii de la baraj şi şi-au manifestat public indignarea.
„Puțin mai este până la ora meciului și pregătirile în vederea blocării accesului suporterilor steliști au început. Jandarmeria Ilfov anunță că accesul în comuna Afumaţi se va face în baza actului de identitate ce va stabili reședința fiecărui trecător. Pe scurt, nu ești “afumăţean”, nu intri.
De cealaltă parte, edilul din localitate anunță că aproximativ 250 de invitații urmează să fie înmânate localnicilor care, de asemenea, trebuie să demonstreze că sunt de-ai casei. Vorbim de o competiție sportivă care implică două tabere și la care nu pot participa decât unii dintre protagoniști.
Acum, când fotbalul românesc se bucură de revenirea Stelei în prim-planul acțiunii, atât Jandarmeria, cât și Federația Română de Fotbal s-ar bucura, mai degrabă, să aibă stadioanele goale, decât să se lege la cap cu suporterii steliști.
Din păcate pentru ei și din fericire pentru noi, vă anunțam că ne vedem duminică la meci„, se anunţă pe pagina de Facebook SudSteaua.
- 600 de ultraşi ai CSA Steaua, blocaţi de jardarmi să ajungă la stadion
- Jandarmii au intervenit imediat
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY