Adi Popa și-a găsit echipă! Legiunea roș-albastră de la Clinceni s-a mărit. Obiectiv îndrăzneț pentru Academica: ”Din gena noastră tresare acest orgoliu”

De Silviu Corneanu
Publicat: 21.01.2021, 13:02

popa

Academica Clinceni

Adi Popa este noul jucător de la Clinceni

Popa a explicat de ce a ales Clinceniul și speră să ajute echipa să termine în play-off. La Academica mai evoluează alți 4 jucători care au făcut performanță la FCSB. Este vorba despre Cristi Tănase, Florin Gardoș, Raul Rusescu și Paul Pârvulescu.

Reclamă

Adi Popa a explicat de ce a ales Academica

Mă simt bine, nerăbdător să joc și sper să o fac într-un mod cât mai bun și cât mai plăcut. Ambiția de a juca din nou în play-off, de a avea continuitate pentru că am mai așteptat în vară o ofertă foarte bună de afară și nu a venit până în acel moment și am pierdut foarte mult timp. 

Sper să joc cât mai bine, să îmi pun calitățile în slujba echipei, să ajut echipa să obțină rezultate cât mai bune. Noi am fost obișnuiți să ne batem numai acolo sus, involuntar, din gena noastră tresare acest orgoliu de a ne bate sus”, a anunțat Adi Popa la conferința de prezentare.

Adi Popa nu și-a luat gândul nici de la echipa națională.

Atâta timp cât mă aflu în activitate și nu sunt retras, mă voi gândi la echipa națională”, a mai spus Popa.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59 19 apr.

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37 19 apr.

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52 19 apr.

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52 19 apr.

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38 19 apr.

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16 19 apr.

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s