Continuă scandalul uriaş dintre Dumitru Dragomir şi familia Mititelu: "L-a lovit Dumnezeu. El a vrut să bage peste o sută de oameni în pușcărie"
De Antena Sport
Publicat: 15.11.2020, 10:14
Actualizat: 12.05.2021, 9:08
„Îmi pare rău de copilaşul ăsta pentru că eu sunt convins că îi este tare greu că taică-su a ajuns la puşcărie, dar îl rog să nu mai fie atât de needucat la adresa mea. Vorbeşte el de mine şi de trecutul meu, iar el săracu vorbeşte din povestirile lui Moise ăla. Acest Moise este omul care l-a nenorocit pe Adrian Mititelu, iar dacă ăsta mic nu se potoleşte o să vadă şi el cât de mult va avea de pierdut dacă o să se mai ia după juristul ăla care este foarte slab.
Nu le-a mai câștigat niciun proces de o căruță de ani, dar familia Mititelu tot pe mâna lui a mers. Îl ştiu pe băiatul lui Mititelu de când era foarte mic, iar el m-a jignit rău. Nu o să mă pun la mintea lui că nu am ajuns să mă cert acum şi cu copiii lui Mititelu. Dar îi transmit că eu m-am certat din cauza tatălui său chiar şi cu Mircea Sandu. Băi, Adiță, tatăl tău m-a păcălit cu nişte bani. Eram la LPF atunci. Să îl întrebi pe taică-tu ce s-a întâmplat. Nici nu ştiu ce clasă erai tu atunci când eu am încercat să îl ajut pe taică-tu, iar el mi-a făcut ce mi-a facut.
Nu am nimic cu tine, copilul lui tata, dar nu mă mai jigni că tu habar nu ai despre ce vorbeşti. Îmi pare rău că Adrian Mititelu a ajuns în puşcarie, dar l-a lovit Dumnezeu. El a vrut să bage peste o sută de oameni în pușcărie. Pe mine, pe Mircea Sandu, pe cei din Comitetul Executiv şi pe mulți alții. Dar, uite că a ajuns el în pușcărie. Eu vreau să mă retrag din toate şi să îmi văd de pensia mea. Nu am nimic cu tine, Adiță. Îți spun sincer că eu am vrut sa îți ajut tatăl în urma cu zece ani. Mi-ar plăcea ca echipa voastră să promoveze, dar vedeți-vă acum de treabă”, a spus Dragomir, pentru prosport.ro.
Adrian Mititelu, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare
Adrian Mititelu a primit o condamnare la închisoare pentru evaziune fiscală în cazul transferului lui Mihai Costea. Finanțatorul celor de la FC U Craiova a primit 3 ani de închisoare dar a dat asigurări că echipa are susținerea necesară pentru a continua.
- Adrian Mititelu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare
- U Craiova 1948 a fost preluată de fiul lui Adrian Mititelu
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY