Corneliu Papură a luat foc la conferința de presă: "Sunt lucruri pe care nu reușesc să le înțeleg. Nicicum nu e bine”

De Antena Sport
Publicat: 16.01.2021, 10:54

Corneliu Papură

Mediafax Foto / Mediafax Foto via Hepta

Corneliu Papură, dezlănțuit

Papură a vorbit răspicat despre jocul practicat de echipa sa. În ultimele trei meciui, Craiova a adunat doar două puncte și nu a înscris niciun gol. Cu toate acestea, antrenorul olternilor nu consideră că formația de pe Oblemenco traversează o perioadă de criză.

Reclamă

Corneliu Papură, dezlățuit la o conferință de presă

”Când câștigam cu 3-2, nu era bine, că primim goluri. Acum, nu primim gol, avem a doua cea mai bună apărare apărare, no, tot nu e bine. La Botoșani, 0-0, echipa adversă nu a șutat niciodată pe spațiul porții”, afirmat nervos antrenorul Craiovei.

Reclamă

Papură a făcut referire și la meciul cu CFR Cluj din urmă cu două etape. Craiova a fost atunci aproape să dea lovitura în Gruia, dar arbitrii au considerat că șutul lui Ovidiu Bic din finalul partidei nu a depășit linia porții.

„Am avut penalty nedat, erau două puncte în plus. La Cluj (n.r. 0-0 cu CFR), niciun șut pe spațiul porții noastre, zero, niciunul. Tot nu e bine. Noi am avut gol la Cluj, mingea a fost în poartă, nu e bine. Tot timpul e loc de mai bine, dar sunt lucruri pe care nu reușesc să le înțeleg. Nicicum nu e bine”, a completat Corneliu Papură.

Corneliu Papură: „Suntem în discuții pentru transferuri”

Papură a anunțat că Craiova negociează transferurile a mai multor jucători. Antrenorul formației din Bănie a refuzat însă să ofere mai multe detalii.

„Suntem în discuții pentru transferuri. Am experiența anilor trecuți, când s-a întâmplat să rezolvăm, să fie luate chiar bilete de avion pentru jucători, și nu s-a mai făcut”, a spus acesta.

Craiova se va deplasa pe terenul Astrei în următoarea etapă de campionat. Oltenii sunt pe locul trei în Liga 1, la patru lungimi în spatele liderului, FCSB, și cu un punct în spatele poziției secunde, ocupate de CFR Cluj.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59 19 apr.

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37 19 apr.

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52 19 apr.

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52 19 apr.

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38 19 apr.

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16 19 apr.

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s