Cristi Bobar vrea să readucă Reșița în Liga 1 și anunță dezastrul la Dinamo: ”Să le fie rușine acționarilor de acum!” Planurile lui Cristi Borcea

De Silviu Corneanu
Publicat: 13.01.2021, 12:36

Cristi Bobar

Cristi Bobar este președintele celor de la CSM Reșița

AS.ro

Ne-a afectat această pandemie. Se simte lipsa spectatorilor. Au crescut costurile cu aceste testări. Sunt probleme la multe echipe și este posibil ca unele dintre ele să dispară. Noi, la Reșița avem susținerea autorităților locale.

Reclamă

Am fost la echipe de Liga 1, dar am ales să mă întorc acasă. M-a convins primarul să mă reîntorc la Reșița. Chiar dacă eram la CFR am ales să vin aici, pentru a fi aproape de familie, de copii. Avem un proiect serios aici la Reșița.

Reclamă

Este al doilea an în Liga 2, am venit de jos. Ne dorim să modernizăm stadionul, iar în doi ani vrem să intrăm în Liga 1. Și în orașele mai mici se poate face performanță, dacă este un management bun”, a declarat Cristi Bobar pentru AntenaSport. 

Cristi Bobar pune tunurile pe actuala conducere de la Dinamo

Fostul conducător al echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare sare la gâtul actualilor conducători de la Dinamo și anunță dezastrul pentru ”câini”.

Înainte nu era niciun fel de problemă a banilor, sau a condiţiilor, ceea ce văd astăzi că e diferenţă foarte mare. Ce se petrece acuma este groaznic. Toată lumea e dezamăgită şi chiar nu merită, nici suporterii, nici jucătorii şi nici staff-ul care este acolo.

Ruşine să le fie acţionarilor de acolo, că se comportă aşa cu toţii. Nu cred că vor fi jucători care vor pleca fără să-şi ia măcar banii pe care au muncit. Cred că acum se regretă perioada Negoiță. Este posibil să se ajungă și la faliment”, a mai spus Bobar la AS.ro.

Cristi Borcea își face hotel pe Semenic

Cristi Borcea nu se gândește să revină la Dinamo, iar Cristi Bobar a anunțat faptul că acesta se dedică în totalitate afacerilor și își va construi un hotel pe muntele Semenic.

Nu-l văd revenind sub nicio formă în fotbal. N-ar suporta să fie astăzi la Dinamo şi să fie în play-out. Nu e genul lui, nu e stilul lui. El e preocupat de afacerile lui. Își va construi un hotel ultra modern, pe muntele Semenic. Se lucrează la documentație și în scurt timp ne vom apuca de treabă”, a mai spus Cristi Bobar.

VIDEO cu interviul lui Cristi Bobar

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
12:07

Dinamo a câștigat procesul cu Vasile Șiman! Ce se întâmplă cu ieșirea din insolvență

12:02

Clubul Estoril onorează 40 de ani de la prima victorie a lui Ayrton Senna în Formula 1

11:40

Lionel Messi vrea să joace la World Cup 2026. A fost dat de gol de Luis Suarez

11:20

„Nu spun ca să atrag atenția”. Ilie Dumitrescu, mesaj ferm înainte de FCSB – CFR Cluj

11:03

Aaron Boupendza a murit la 28 de ani! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11, în China

10:52

„Poate Real Madrid să întoarcă scorul cu Arsenal?” Specialiștii englezi au dat verdictul: „De asta au nevoie”

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas