Dănuţ Lupu, atac dur la Florin Prunea: "Ajungi să te milogești să te duci în cantonament și nu-ți dai demisia?!"
De Antena Sport
Publicat: 28.06.2020, 8:00
Actualizat: 12.05.2021, 10:59
Lupu îi reproşează fostului manager general al clubului că nu şi-a dat demisia în iarnă, când au apărut primele tensiuni cu Ionuţ Negoiţă.
„Ajungi să te milogești să te duci în cantonament și nu-ți dai demisia?! N-am nimic cu el, dar nu-l înțeleg”, a spus Lupu la Pro X.
Dănuţ Lupu a comentat şi scandalul din jurul lui Mihai Popescu, jucător ce a fost pus la zid de Ionuţ Negoiţă, Florin Prunea şi fostul medic al lui Dinamo, Adrian Motoacă. Prunea a acuzat că fundaşul joacă pentru că este susţinut de conducere.
„Până la urmă, ce vină are el? Cine-l bagă să joace e de vină. Am citit că are pile, înseamnă că antrenorul acceptă asta”, a mai spus Lupu.
Dănuţ Lupu: „Mă doare că a pierdut în faţa unor copii de la FCSB”
Dinamo se află într-o situaţie dramatică şi din punct de vedere sportiv. Pe ultimul loc în Liga 1, dinamoviştii au fost umiliţi de rivalii de la FCSB în Cupa României.
„Cred că echipa trebuie să se trezească. Mă doare că a pierdut în fața unor copii de la FCSB. Asta e dureros”, a mai spu Dănuţ Lupu.
- Dănuţ Lupu, atac la Florin Prunea
- Situaţie tensionată la Dinamo
- Dinamo este pe ultimul loc în clasament
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY