Dinamoviştii îşi strigă disperarea după o nouă victorie: "Nu se poate să joci gratis!" Un titular vrea să fugă din calvarul de la Dinamo
De Antena Sport
Publicat: 13.01.2021, 18:05
Adam Nemec a anunţat că dacă nu vor veni banii la club, va pleca.
„Până la urmă o să fac ce e mai bine pentru mine, nu mai am mult din carieră. Dacă această situaţie va continua, o să iau cea mai bună decizie pentru mine. Nu pot să zic acum dacă plec sau nu, vedem ce se va întâmpla zilele viitoare.
Dacă se menţine situaţia asta, sunt şanse mari să plec. Când joci gratis, e drăguţ, e simpatic, dar nu se prea poate. Nu înţeleg cum astfel de lucruri se întâmplă în secolul 21„, a spus Adam Nemec la Digi Sport, după Hermannstadt – Dinamo 0-2.
Suporterii-acţionari au salvat-o din nou pe Dinamo! Suma de bani plătită de ultraşi
Ultraşii lui Dinamo au salvat din nou clubul. Peluza Cătălin Hîldan a emis un comunicat prin care anunţă că plăţile către Sebastian Moga şi Kristian Kostrna au fost făcute. În total, suporterii au cotizat 28.000 de euro. Altfel, echipa risca depunctarea.
„Informăm pe această cale presa, singurul nostru aliat în lupta pe care o ducem, că pentru dinamoviști, astăzi nu este decât o zi de meci. Plățile au fost deja efectuate, așa că Dinamo nu riscă penalități și nici depunctarea.
Vorbim despre datoriile către Sebastian Moga și slovacul Kristian Kostrna, în valoare de 20.000, respectiv 8.000 €, plus alte litigii cu foști angajați. DDB a plătit tot ce înseamnă un risc pentru club în acest moment„, se arată în comunicatul emis de PCH.
- Hermannstadt - Dinamo 0-2
- Adam Nemec vrea să plece
- PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
- Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30