Edi Iordănescu i-a dat replica lui Cornel Dinu! Răspunsul tăios al antrenorul FCSB după ce a fost acuzat că este „complet rupt de realitate”
De Dragoș Vasile
Publicat: 5.10.2021, 23:36
Edi Iordănescu i-a dat replica lui Cornel Dinu
Edi Iordănescu nu rămâne dator! Antrenorului FCSB i s-a reproşat că este „complet rupt de realitate”, iar acesta i-a răspuns lui Cornel Dinu.
„Eu l-am respectat in trecut pe domnul Cornel Dinu şi nu vreau să renunţ acum cu toate ca aş avea un răspuns complex pentru dânsul.
Am văzut că a spus că am avut un discurs rupt de realitate. Un discurs rupt de realitate, cred că peste tot, aşa rupt de realitate am fost, că mi-am indeplinit toate obiectivele şi am luat echipe in momente foarte grele!”, a declarat Edi Iordănescu pentru telekomsport.ro.
Edi Iordănescu, băgat în corzi de Cornel Dinu: „E complet rupt de realitate, niciun progres!” Ce l-a deranjat pe „Procuror”
Edi Iordănescu a fost băgat în corzi de Cornel Dinu. „Procurorul” a fost deranjat de explicaţiile antrenorului după victoria chinuită cu Chindia, scor 1-0.
Una caldă, alta rece pentru Edi Iordănescu. După ce a fost lăudat de Alessandro Caparco şi Basarab Panduru, antrenorul a fost criticat. Cornel Dinu l-a băgat în corzi după declaraţiile făcute la finalul victoriei cu Chindia Târgovişte, scor 1-0.
„Şi Iordănescu are un discurs mai mult de basme decât de realitate. Și după partida asta (n.r. cu Chindia) a avut din nou o intervenţie destul de coerentă de exprimare, dar ruptă de realitate. O echipă care profită din minutul 10 de eliminarea lui Kocic, cu pretenţiile pe care le are FCSB…
Nu se vede absolut deloc un progres în ceea ce înseamnă transformarea posesiei în finalizare. Acolo se lucrează pe nişte automatisme şi ultimii 30 de metri pot fi pregătiţi prin diferite procedee tehnice. Nu le vad din păcate la FCSB şi Edi Iordănescu e complet rupt de realitate, încearcă să caute scuze în faţa unei echipe care şi cu un jucatător mai puţin a făcut o figură onorabilă. Chiar mă gândesc la felul prin care atacă complet pe inspiraţia jucătorilor, deloc premeditat.
Nu ştiu dacă victoria asta, obţinută într-un moment fatidic, în ultimele secunde, printr-un 11 metri, e benefică. Dezonorant, şi pentru Iordănescu, şi pentru FCSB, pentru că nu văd, la calităţile jucătorilor pe care îi are, nu văd nişte combinaţii simple. N-au nicio scuză”, a declarat Cornel Dinu pentru telekomsport.ro.
- Edi Iordănescu i-a dat replica lui Cornel Dinu
- Ce a răspuns antrenorul FCSB după ce „Procurorul” i-a spus că este „complet rupt de realitate”
- PAOK - Levadiakos e live în AntenaPLAY, duminică, de la 19:30
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY