EXCLUSIV | Noul ”magician” al fotbalului românesc se află la FCSB! ”Mi-a atras atenția prin ‘nesimțirea’ cu care manevrează mingea!”
De Silviu Corneanu
Publicat: 5.04.2021, 6:57
Sânmărtean consideră că Popescu poate deveni următorul star al fotbalului românesc, dar totul depinde de el.
”Octavian Popescu, dacă va demonstra și ușor, ușor își va căpăta statutul de lider, va fi convocat și la echipa națională. Este un copil pe care l-am văzut și mi-a atras atenția cu ușurința și curajul, nesimțirea, în sensul bun, cu care manevrează mingea.
Octavian Popescu poate fi noul star al fotbalului românesc.Depinde de el, depinde de mediul în care se formează. FCSB îi oferă mediul în care poate crește și inevitabil va urma un transfer, vor urma convocări la echipa națională.
Dacă va reuși să demonstreze că este un jucător de calitate, de valoare, poate deveni un jucător foarte important pentru fotbalul românesc”, a declarat Lucian Sânmărtean la AS.ro.
Cum a ajuns Octavian Popescu la FCSB
Popescu a ajuns la FCSB în vara anului trecut, de la Universitatea Craiova, la recomandarea lui Giovanni Becali.
”Mi l-a recomandat Giovanni, iar apoi băiatul și cei din familia lui au venit la palat. Dacă nu era Giovanni, eu unul nu știam de Octavian Popescu și nici nu ajungea la FCSB”, a dezvăluit Gigi Becali.
Octavian Popescu are 18 ani, fiind cotat la 700.000 de euro.
- AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe pagina www.as.ro/live, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale pot fi urmărite pe antenaplay.ro.
- Cine este jucătorul care a impresionat la FCSB
- Lucian Sânmărtean și-a găsit urmașul
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY