EXCLUSIV | Suntem peste tot acasă! Rapid își schimbă din nou stadionul. Unde vor evolua giuleștenii

De Silviu Corneanu
Publicat: 10.11.2020, 10:06
Actualizat: 12.05.2021, 9:09

stadion clinceni

Facebook Academica Clinceni

Rapid va evolua pe stadionul celor din Clinceni

Din informațiile AS.ro, Rapid va disputa meciul din etapa următoare, când vor întâlni Farul, la Clinceni. Giuleștenii au evoluat în ultima vreme la baza de pregătire de la Buftea, dar aceasta este ocupată în acest moment de echipa națională de tineret.

Reclamă

Partida din etapa a 12-a a Ligii 2, dintre Rapid și Farul, se va disputa duminică de la ora 14:30.

Rapid caută antrenor principal

În acest moment, Rapid ocupă locul 14 în Liga 2, cu 11 puncte din 9 etape, fiind mult sub așteptările fanilor care și-ar fi dorit ca echipa să se lupte la promovare în acest sezon.

De altfel, giuleștenii au schimbat și antrenorul. Rapid a renunțat la Adrian Iencsi și l-au pus interimar pe Mihai Iosif. Acesta nu va sta prea mult timp pe banca tehnică, pentru că cei din conducerea clubului se gândesc să-l numească principal pe Nicolae Grigore.

Reclamă
Recomandări

Va reuşi Dinamo să se salveze de la retrogradare?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
11:30 Slovenia – România LIVE VIDEO (13:30, AntenaPLAY), la Campionatul Mondial de Hochei, Divizia 1, Grupa A 11:16 Farul aşteaptă ofertele de milioane de euro ale lui Gigi Becali: „Nu ne permitem să refuzăm” 10:47 Tragedie uriaşă pentru Francis Ngannou! Fostul campion din MMA a anunţat decesul fiului său 10:08 Andrea Compagno a fost şocat atunci când a văzut clasamentul din Liga 1: „Nu pot să îmi explic” 9:50 Primul jucător dat afară de Dan Petrescu de la CFR Cluj! Neluţu Varga a făcut anunţul: „Nu îl vrea” 9:33 Robert Lewandowski a marcat primul său hat-trick în Spania şi a făcut un anunţ uriaş: „Nu mi-am bătut capul nici măcar o secundă” 9:07 EXCLUSIVDenis Alibec, avertizat de Victor Piţurcă, înainte de revenirea la FCSB: „Va păți exact ca data trecută. De asta să fie convins 8:55 Aryna Sabalenka, revenire senzaţională la Madrid! Campioana en-titre a încheiat seria fabuloasă a lui Danielle Collins 8:30 Lupta dintre Mike Tyson şi Jake Paul va fi considerată meci profesionist 8:22 Dan Petrescu are un contract record la CFR Cluj! Anunţul făcut de Neluţu Varga: „Nu se compară nimeni cu el” Vezi toate știrile

Zodii care nu pot renunța la trecut. Nativii care aleg să trăiască din amintiri

Zodii care au noroc la bani în mai 2024. Nativii aceștia reușesc să câștige sume impresionante

Citește și