Florin Răducioiu este revoltat de faptul că Dan Petrescu n-a primit o șansă în Premier League.
Fostul mare atacant e de părere că antrenorul CFR-ului merită oportunitatea de a antrena în cel mai important campionat din lume.
Florin Răducioiu, revoltat de faptul că Dan Petrescu n-a primit o șansă în Premier League
Florin Răducioiu a analizat parcursul lui Roberto De Zerbi, actualul antrenor al lui Brighton, și consideră că Dan Petrescu ar fi trebuit și el să primească șansa de a antrena în Anglia.
„Fulminant (n.r. parcursul de antrenor al lui De Zerbi)… în scurt timp, în foarte scurt timp, incredibil. Îţi repet, ţi-am mai spus, De Zerbi e mare prieten cu Guardiola, e un tip foarte deştept.
Are cunoştinţe. Parcursul e excelent, are mare viitor, îmi place mult de Roberto, am avut ocazia să vorbesc cu el acum vreo doi ani, ne-am întâlnit întâmplător.
Să ajungi în Premier League… vai de mine. Îmi pare rău că nu a reuşit Dan, pentru că eu cred că Dan ar fi meritat, dar iată… nu ştiu ce să zic. Dan de ce nu s-a dus atâţia ani?
Dan Petrescu, al nostru, atâţia ani, totuşi, ar fi avut şi el dreptul la o posibilitate să o antreneze pe Brighton, o şansă.
Pentru că, probabil, noi suntem români şi ăla e italian, nu ştiu, contează foarte mult”, a declarat Florin Răducioiu, pentru orangesport.ro.
