Gigi Becali și Ilie Dumitrescu, scandal în direct: „De ce ai ambiţia asta?”/”Mai vrei alt răspuns? O să-mi găsesc un profesor!”. Întrebarea care l-a scos din sărite pe patronul FCSB-ului
De Cosmin Cioboată
Publicat: 19.02.2022, 22:54
Actualizat: 20.02.2022, 0:59
Patronul FCSB-ului s-a certat cu Ilie Dumitrescu, în direct, după remiza obținută de FCSB pe terenul lui CS Mioveni, scor 1-1, în etapa cu numărul 27 din Liga 1.
CS Mioveni – FCSB 1-1. Gigi Becali și Ilie Dumitrescu, scandal în direct: „De ce ai ambiţia asta?”/”Mai vrei alt răspuns? O să-mi găsesc un profesor!”
Claudiu Keșeru a fost lăsat din nou în afara lotului de Gigi Becali, iar Ilie Dumitescu n-a înțeles decizia respectivă.
„De ce ai ambiţia asta să îl scoţi din lot? Poate te ajută, cum te-a ajutat şi cu Chindia. Dacă tot îi dai bani şi i se termină contractul în vară. Poate te ajută la o fază complicată şi îţi câştigă un meci.”, a spus Ilie Dumitrescu, pentru digisport.ro.
Mai mult, fostul jucător al „Generației de Aur” a comparat situaţia lui Keşeru cu cea a lui Billel Omrani, atacantul lui CFR Cluj. Ambilor fotbalişti le expiră contractul în vară, dar vârful ardelenilor joacă meci de meci, spre deosebire de Keşeru.
Becali s-a enervat când a auzit întrebările lui Ilie Dumitrescu:
„Nu e ambiţie. Dacă nu înţelegi, e problema ta! Eu nu cred că ne ajută, aşa cum crezi tu. Mai vrei alt răspuns? Vrei să cred ceea ce crezi tu? Și dacă a dat pasa de gol, ce? Atunci am crezut, acum nu mai cred. O să găsesc un profesor care să mă învețe. Îl comparăm pe Omrani cu Keşeru? Omrani este cel mai bun jucător din România, iar Keșeru nu mai poate la noi.”, a răspuns Gigi Becali, pentru sursa citată.
CS Mioveni – FCSB 1-1. Gigi Becali: „Eu fac lotul şi Claudiu Keşeru nu e în lot”
„Păi dacă asta e opinia lui Tănase. Cum a fost, opinia lui sau a mea? Dacă el era patron, Keşeru era în lot. Vă spun eu acum… eu fac lotul şi Keşeru nu e în lot. Care e problema? Aşa am luat hotărârea! Am luat o hotărâre greşită„, a declarat Gigi Becali la digisport.ro.
Patronul lui FCSB a ţinut să asigure că a luat această decizie ca urmare a faptului că internaţionalul român este pe final de contract şi nu îşi doreşte să îi ofere o nouă înţelegere.
„Nu ştiu de acum dacă Keşeru va prinde lotul în etapa viitoare. Keşeru termină contractul în vară şi gata. Ce mai vreţi cu Keşeru? Keşeru nu prea mai face parte din lot. Eu vreau să fac bani la fotbal. Dacă era Keşeru în lot, nu însemna că şi juca„, a mai spus patronul lui FCSB.
Florin Tănase, prima reacţie după CS Mioveni – FCSB 1-1
Căpitanul roş-albaştrilor este sigur că lipsa lui Keşeru s-a făcut simţită. Declaraţiile oferite la finalul meciului ar putea să îl înfurie pe patron.
„Dezamăgire. Când trebuia să câştigăm şi să punem presiune pe CFR nu am făcut-o. Din păcate ne încurcăm la aceste meciuri cu echipe din subsolul clasamentului. Este păcat pentru munca depusă, ajunsesem aproape de CFR, dar din păcate nu reuşim atunci când e mai important să câştigăm.
Am avut o singură ocazie în repriza a doua. Am jucat cu o echipă care se apără foarte bine, cu siguranţă nu am jucat cum am făcut-o în a doua repriză cu Chindia. N-a mai funcţionat (n.r. schimbarea sistemului de joc în repriza secundă), au fost 14 schimbări dintr-o dată. Trebuie să ne revenim pentru că cu aceste meciuri câştigi campionatul.
Probabil e şi o relaxare aşa, ne credem învingători înainte de meci deşi am discutat că o să avem un meci dificil. Nu am reuşit să jucăm ce trebuie, e clar. Din cauza celor din tribună nu am reuşit noi? Nu, este vina noastră, a tuturor, şi sperăm să câştigăm meciurile care au rămas.
Da, cu siguranţă aveam nevoie de Keşeru. Meciul trecut ne-a ajutat. Părerea mea e că merita să fie în lot„, a declarat Florin Tănase după CS Mioveni – FCSB 1-1.
- Gigi Becali și Ilie Dumitrescu s-au certat în direct
- Patronul FCSB-ului, extrem de iritat după remiza cu CS Mioveni
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY