L-a format pe Florinel Coman şi acum e şocat de incidentul cu permisul din Ucraina! "Ştiam că se pregăteşte să facă şcoala de şoferi"
De Antena Sport
Publicat: 23.02.2021, 9:20
Actualizat: 12.05.2021, 8:15
„Nu-mi vine să cred! Știam că nu are permis, că se pregătește și că face școala de șoferi. Nu știu cine l-a sfătuit să faca treaba asta cu permis de Ucraina, dar l-a sfătuit foarte rău. Probabil e cineva din anturajul lui. E o inconștiență ce a făcut, dar să știți că Florinel nu e un element rău.
Nu e nici țigan, nici infractor, nu provine dintr-o familie săracă. E dintr-o familie normală, de oameni muncitori. Taică-su lucrează și acum șofer pe un camion care transportă cereale”, a spus Calu, citat de gsp.ro.
Probleme pentru Florinel Coman, în acest sezon
Chiar dacă e cotat la 5.5 milioane de euro, Florinel Coman are un sezon dezastruos: a marcat doar două goluri în cele 19 meciuri disputate în tricoul celor de la FCSB. El şi-a trecut în cont şi 7 assist-uri.
„Probabil trece printr-o perioadă mai grea și nu are un sprijin. Îl cunosc foarte bine și știu că lui îi trebuie cineva lângă care să-i dea încredere tot timpul. Mă uitam la el în timpul meciurilor și văd în el o frustrare, cauzată probabil de presiunea mare. El încearcă, ajunge în situații de a da gol, trage la poartă, dar nu îi intră. În astfel de momente, ar trebui să-l susțină cineva.
Clubul ar trebui să aibă un om care să se ocupe de toate problemele care îl frământă pe un jucător. Cluburile mari au psihologi. Așa ar trebui să aibă și FCSB, mai ales că e un club care vrea să vândă jucători pe sume mari în străinătate. E o problemă ce s-a întâmplat, dar lumea ar trebui să ajute acum. Clubul, presa, toată lumea. E un jucător important pe care nu ne permitem să-l pierdem.”, a mai spus Laurenţiu Calu.
- Florinel Coman avea carnet din Ucraina
- Sezon dezastruos pentru "Mbappe"
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY