Universitatea Craiova – Dinamo 5-0 | Laurenţiu Reghecampf a obţinut o victorie istorică, dar îşi dorea o umilinţă chiar şi mai mare: „Am ratat foarte mult!”. Ce a spus despre Dinamo
De Alexandru Ivan
Publicat: 27.09.2021, 23:30
„Nu mă așteptam la acest scor, sincer. M-am gândit că vom avea un meci foarte greu, m-am gândit că se vor mobiliza. Din păcate, i-am prins pe Dinamo într-un moment nefericit pentru ei. Îi felicit pe jucătorii mei care au făcut presiune 90 de minute, i-au împins să facă anumite greșeli. Am ratat foarte mult. Se joacă prea mult cu ocaziile, iar în anumite meciuri se poate ca în anumite ocazii fotbalul să ne pedepsească. Am ratat și în repriza a doua.
Universitatea Craiova – Dinamo 5-0 Laurențiu Reghecampf: „Am ratat foarte mult!”
(n.r – despre Alexandru Crețu) Foarte bun, mai ales că vine după o perioadă foarte lungă. E exact ce am planificat cu el, 45 de minute, să se integreze, să-și facă antrenamentul.
Pe partea dreapta, văzând că ei nu se mai apără cu niciun jucător pe acea parte, m-am gândit să introduc un mijlocaș pe acea parte.
Markovic e un jucător tânăr, care trebuie susținut, trebuie antrenat foarte bine. De la meci la meci atitudinea lui e alta, aleargă mai mult, e mult mai activ pe faza de apărare, încearcă să aibă ocazii. Trebuie să joace puțin mai simplu, dar cred că va deveni un jucător foarte bun.
Avem lot foarte bun, lot numeros. Ne permitem să schimbăm anumiți jucători în anumit partide. Eu vreau să-i mențin pe toți la un nivel ridicat. Antrenamentele noastre sunt foarte intensive și când avem ocazia le dăm posibilitatea jucătorilor să joace”a spus Laurențiu Reghecampf, după Craiova – Dinamo 5-0.
Reghecampf a ajutat-o pe Universitatea Craiova să obţină o victorie istorică. Niciodată, în întreaga istorie, nu au mai reuşit oltenii să o învingă pe Dinamo la o asemenea diferenţă de scor!
„Pentru mine e numai statistică, mă interesează să ajung la locurile fruntașe. Nu cred că ar trebui să conteze rezultatul, ci doar punctele câștigate. Am prins Dinamo într-un moment dificil, v-am spus. Au probleme, se vede că se întâmplă ceva în mijlocul lor. Nu e problema mea să discut despre acest lucru. Oamenii care iubesc această echipă vor veni lângă ea”, a mai spus antrenorul grupării din Bănie.
Universitatea Craiova – Dinamo 5-0
Dinamo a făcut un meci dezastruos de la un capăt la altul. „Câinii” au rămas în 10 oameni după 15 minute, când Giafer a văzut al doilea galben după ce l-a „secerat” pe Andrei Ivan în careu. Houri a înscris de la 11 metri și a stabilit scorul pauzei, 1-0.
Apoi, oltenii lui Reghecampf s-au dezvăluit în partea a doua. Ivan, Cîmpanu și Căpățînă au marcat într-un interval de doar 10 minute și au dus scorul la 4-0 pentru gazde. Universitatea Craiova a trimis în total 29 de șuturi spre poarta adversă. Formația din Bănie a avut și alte ocazii importante, dar elevii lui „Reghe” nu au fost inspirați la finalizare.
Totuși, Markovic a profitat în prelungiri de o pasă greșită a lui Cosmin Matei, care a trimis înapoi direct la adversar, și a marcat după ce l-a driblat pe Iliev. Scorul final a fost 5-0 pentru Craiova. Dinamo a ajuns la 7 înfrângeri la rând și are cel mai slab atac și cea mai slabă apărare din Liga 1.
- Universitatea Craiova – Dinamo 5-0
- Reacția lui Laurențiu Reghecampf
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY