Leo Grozavu a încurcat-o pe Dinamo, dar a rămas cu sufletul alături de "câini": "Echipa trăieşte datorită acestor suporteri fantastici"

De Alexandru Ivan
Publicat: 13.02.2021, 20:36
Actualizat: 12.05.2021, 8:16

Leo Grozavu

SportPictures / Sport Picture via Hepta

Dinamo - Sepsi 0-0

Fost jucător la Dinamo, în perioada 1992-1998, antrenorul lui Sepsi a plecat cu un punct de pe terenul „câinilor”.

Reclamă

„În momentul de faţă, Dinamo trăieşte datorită acestor suporteri fantastici, care au reuşit să ţină echipa în viaţă. Şi jucătorii merită toată stima că au rămas. Cei care au ceva în suflet pentru Dinamo normal că suferă. Sperăm să facă ceva cei care pot să ajute clubul”, a declarat Leo Grozavu după Dinamo – Sepsi 0-0.

Reclamă

Leo Gozavu, mulțumit după Dinamo – Sepsi 0-0

Antrenorul oaspeților s-a declarat mulțumit de remiza albă scoasă de Sepsi din Ștefan cel Mare. Partida a fost însă săracă în ocazii. De altfel, au fost expediate doar trei șuturi pe spațiul porții, iar primul a venit în minutul 58!

„În condiţiile în care sunt jucători care au făcut 4-5 antrenamente, sunt mulţumit de ceea ce au arătat pe teren. Era important să recâştigăm spiritul ăsta de luptă. Am făcut o partidă de luptă împotriva unei echipe care are jucători foarte puternici. Nu am primit gol, ceea ce era foarte important pe mine. În ultimele 4 partide am primit 10 goluri, era enorm!

Am pierdut doar de 3 ori în acest campionat, avem multe egaluri, dar era greu să sperăm la mai mult cât timp am avut atâţia jucători bolnavi. Am întâlnit Dinamo, nu orice echipă. Este un punct de plecare pentru ceea ce va urma”, a mai spus Leo Grozavu.

Dinamo – Sepsi 0-0

A fost al treilea meci consecutiv de Liga 1 fără victorie pentru Dinamo. Mai mult, “câinii” nu au înscris niciun gol în acest interval.

Dinamo rămâne pe poziția a 10-a după remiza cu Sepsi. Echipa lui Jerry Gane este la șapte puncte în urma celor de la Academica Clinceni, ocupanta ultimului loc care asigură prezența în play-off.

De cealaltă parte, Sepsi se menține pe locul patru, deși a înregistrat patru remize la rând. Echipa lui Leo Grozavu nu are emoții pentru play-off și este prima care vine în urma “giganților” FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova.

Pentru Dinamo urmează deplasarea de pe terenul celor de la Astra. Sepsi va juca și ea departe de casă, cu FC Argeș.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59 19 apr.

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37 19 apr.

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52 19 apr.

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52 19 apr.

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38 19 apr.

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16 19 apr.

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s