Gaz Metan – Dinamo 2-1. „Câinii”, 9 etape la rând fără victorie. Ronaldo Deaconu, omul serii la Mediaș. Prima înfrângere pentru Mircea Rednic

De Alexandru Ivan
Publicat: 15.10.2021, 22:15
Actualizat: 15.10.2021, 23:17

Gaz Metan - Dinamo 2-1

Gaz Metan - Dinamo 2-1

Hepta

Gaz Metan și Dinamo s-au anihilat reciproc în prima jumătate de oră a meciului, dar Ronaldo Deaconu a reușit să rupă echilibrul.

Reclamă

Decarul medieșenilor a lovit prima dată în minutul 36. Deaconu s-a strecurat printre doi jucători de la Dinamo și, fără adversar în față, și-a încercat norocul de la peste 30 de metri. Mingea a căpătat o traiectorie ideală și s-a dus aproape de vinclul din dreapta porții lui Mihai Eșanu.

Reclamă

Două minute mai târziu, Ronaldo Deaconu a arătat că reușita sa nu a fost doar o întâmplare. De această dată, „Ronaldo de România” a trimis un lob, de la aceeași distanță, iar mingea s-a oprit în același loc.

Dinamo nu s-a regăsit nici în repriza a doua. „Câinii” nu au pus niciun pericol la poarta lui Vâlceanu și, totuși, au marcat dintr-un penalty inventat, prin Mirko Ivanovski. Moldoveanu a căzut de lângă Yuri după ce fundașul gazdelor a lovit balonul cu capul. În mod uluitor, Adrian Cojocaru a dictat penalty pentru Dinamo, deși contactul a fost inexistent.

S-a terminat 2-1 pentru Gaz Metan Mediaș, care a urcat pe locul 11 în Liga 1, cu 11 puncte. De cealaltă parte, Dinamo a ajuns la 9 etape fără victorie și are înfrângeri pe rând în deplasare. „Câinii” sunt pe penultimul loc în clasament, cu doar 7 puncte.

Gaz Metan Mediaș – Dinamo 2-1

Min 90: Final de meci! Gaz Metan – Dinamo s-a terminat 2-1

Min 84: GOOOL Mirko Ivanonvski! Gaz Metan – DInamo 2-1! Moldoveanu a căzut de lângă Yuri după ce fundașul gazdelor a lovit balonul cu capul. În mod uluitor, Adrian Cojocaru a dictat penalty pentru Dinamo, deși contactul a fost inexistent

Min 45: Pauză! Gaz Metan conduce cu 2-0

Min 38: GOOOL Ronaldo Deaconu! Gaz Metan – Dinamo 2-0! Decarul gazdelor a lovit din nou cu un șut fabulos de la distanță

Min 36: GOOOL Ronaldo Deaconu! Gaz Metan – Dinamo 1-0! Decarul medieșenilor l-a învins pe Eșanu cu un șut de la peste 30 de metri

Min 22: Ocazie pentru Gaz Metan! Ronaldo Deaconu l-a pus la încercare pe Eșanu, dar portarul lui Dinamo a avut o intervenție bună.

Min 17: Fază controversată! Gazdele au cerut penalty la căderea lui Alceus de lângă Răuță, dar arbitrul a lăsat jocul să continue

Min 1: A început meciul

Gaz Metan: Vâlceanu – De Moura, Matricardi, Yuri, Trif – Alceus, Junior – Horșia, Deaconu, Grădinaru – Sarr
Rezerve: Buzbuchi, Velisar, Horj, Filip, Șteau, Chamed, Morar, Irobiso, Izata
Antrenor: Ilie Poenaru

Dinamo: Eșanu – Crețu, Pinto, Popa, Filip – Itu, Răuță, Sorescu – Matei, Ivanovski, Torje
Rezerve: Fara, Radu, Giafer, Grigore, Amzar, Dudea, Moldoveanu, Măgureanu, Bordușanu
Antrenor: Mircea Rednic

Știrea inițială

Ilie Poenaru: „Mircea Rednic a schimbat lucrurile la Dinamo!”

„Puriul” a încheiat seria dezastruoasă a alb-roșiilor. A smuls o remiză cu UTA la debutul în cel de-al cincilea mandat și Dinamo s-a oprit la șapte înfrângeri consecutive. „Câinii” nu au mai bătut pe nimeni de două luni și jumătate. Ultima victorie au obținut-o în runda a 3-a, cu Academica Clinceni, echipă pregătită atunci chiar de Ilie Poenaru.

Echipa e în creștere, sper să avem rezultate. Având în vedere că suntem primii care deschidem etapa a trebuit să restrângem puțin programul, încă o zi sau două ne ajutau, dar ne adaptăm. Au revenit Alceus, Junior, care nu au jucat demult, încercăm să-i integrăm.

E un meci foarte greu, suntem două echipe în suferință. Dinamo e Dinamo, un brand. Îl respect pe Mircea Rednic, dar nici noi nu suntem neica nimeni. S-a văzut și la meciul cu UTA că lucrurile s-au schimbat la ei, din punct de vedere al organizării, tactic. Au demonstrat că sunt o echipă foarte periculoasă. Au avut atâtea ocazii cu UTA, o formație care se apară bine„, a declarat Ilie Poenaru pentru digisport.ro.

 „Câinii” au primit banii în ziua meciului

Toți jucătorii și membrii staff-ului lui Dinamo au primit vineri salariul afaerent pentru luna septembrie, potrivit fanatik.ro. Potrivit sursei citate, 150.000 de euro au fost virați în contul clubului. Acești bani ar fi fost livrați de Nicolae Badea, Marian Iuhasz și fanii din programul DDB

Badea ar fi contribuit cu 60.000 de euro, în timp ce Marian Iuhasz ar fi virat 50.000 de euro. Diferența până la 150.000 aparține fanilor din DDB.

Dinamo este pe penultimul loc în Liga 1, cu înfrângeri pe linie în deplasare și doar 7 puncte acumulate. Gaz Metan, adversa „câinilor” din această etape, este pe locul 14, la un punct în fața echipei lui Mircea Rednic.

Reclamă
Recomandări

Va termina Bayer Leverkusen sezonul fără înfrângere?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
23:41 Decizie peste capul lui Gigi Becali la FCSB! Jucătorul care a lipsit fără acordul milionarului: „I-a dat drumul fără să-mi spună” 23:31 Alex Mitriţă a dat răspunsul final în privinţa ofertei de la FCSB! Ce a spus despre echipa naţională 23:26 „Trebuie să fim serioși!” Elias Charalambous, prima reacție după Universitatea Craiova – FCSB 2-0! 23:18 Octavian Popescu a anunţat că se operează: „În ultimul an am jucat cu o problemă la gleznă”! Cât va lipsi de pe teren 23:11 „Nu au jucat cu nicio presiune” Andrei Ivan rămâne cu picioarele pe pământ după ce a marcat în Universitatea Craiova – FCSB 2-0! 23:07 Darius Olaru, răbufnire uluitoare la adresa arbitrului: „Băi, prostule!” Faza care l-a scos din minţi 22:57 Jucătorul dorit de Gigi Becali semnează în Qatar! Transferul de milioane, ratat de patronul de la FCSB 22:36 Luis Enrique, atac la adresa rivalilor de la Borussia Dortmund. Antrenorul lui Kylian Mbappe nu s-a ferit de cuvinte 22:30 Universitatea Craiova – FCSB 2-0. „Roş-albaştrii”, la prima înfrângere din play-off. Echipa lui Mihai Rotaru o egalează pe CFR 22:10 „O echipă îngenuncheată, nu poate să alerge” Florin Prunea i-a făcut praf pe jucătorii formaţiei care e aproape de Liga a 2-a! Vezi toate știrile

Horoscopul săptămânii 6 mai – 12 mai 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

5 perechi zodiacale care simt o atracție irezistibilă. Secretele unui parteneriat durabil, potrivit astrologilor

Citește și