Mircea Rednic şi-a făcut praf jucătorii! "Azi au primit nişte bani şi asta a fost reacţia lor. E ruşinoasă înfrângerea"

De Antena Sport
Publicat: 24.06.2020, 19:21
Actualizat: 12.05.2021, 11:00

Mircea Rednic, în timpul unui meci

Mediafax Foto / George Filip via Hepta

Mircea Rednic şi-a criticat jucătorii

„E ruşinoasă înfrângerea, şi ca scor, şi ca evoluţie. Am început ideal, dar se termină 5-1. Am fost obligat câţiva jucători, dar asta nu înseamnă că cei care au pretenţii să joace când au ocazia să se prezinte penibil. 

Reclamă

Mircea Rednic: S-au văzut multe surprize în fotbal, dar nu cred că e cazul acum

Principalul vinovat e antrenorul. Ei au pretenţii, azi au primit nişte bani şi reacţia lor aţi văzut-o. Trebuie să ne adunăm şi să ne refacem pentru meciul cu Chindia. La 5-1, ce să mai conteze. S-au văzut multe surprize în fotbal, dar nu cred că e cazul acum”, a spus Rednic, după meci. 

Ovidiu Horşia a semnat prelungirea contractului cu Poli Iaşi până la 1 august. Abia atunci el poate reveni la FCSB. „Horşia trebuie să fie concentrat până la finalul sezonului. E lipsa de implicare. Strategia nu a fost bună”, a mai spus Rednic.

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 5-1, pe Poli Iaşi, în prima manşă a semifinalelor Cupei României.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s