„Nu avem cum să jucăm!” Reacția lui Mihai Stoica, după ce FCSB a anunțat că FRF că nu va juca cu FC Voluntari. Echipa lui Edi Iordănescu va fi eliminată la „masa verde” din Cupa României
De Antena Sport
Publicat: 25.10.2021, 18:41
Mihai Stoica a venit cu noi detalii despre situația de la FCSB. Echipa e decimată de Covid-19 și de accidentării și, în acest context, nu va putea juca partida cu FC Voluntari din Cupa României. În acest context, FCSB va fi eliminată la „masa verde” din Cupa României.
Mihai Stoica, prima reacție după FCSB a anunțat că nu va putea juca în Cupa României
”Nu avem 13 jucători, nu avem cum să jucăm, suntem în situația în care am fost cu Farul. Am trimis adrese la FRF și către FC Voluntari”, a anunțat Mihai Stoica pentru digisport.ro.
Prima reacție a lui Gigi Becali, după ce FCSB va fi eliminată la „masa verde” din Cupa României
Gigi Becali a avut o primă reacție după ce FCSB a anunțat Federația Română de Fotbal că nu va putea juca partida cu FC Voluntari. Conform regulamentului, partidele din Cupa României nu se pot reprograma.
„Dacă am anunțat, este doar problema noastră. Vrei să intru eu pe teren? Am tot spus că avem mari probleme. Nu am timp sa dau alte explicații”, a spus Gigi Becali pentru prosport.ro.
Ce spune regulamentul FRF
“În conformitate cu principiile de desfăşurare ale competiţiilor fotbalistice pentru sezonul 2020-2021, adoptate în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al FRF din data de 18 august 2020, meciurile din cadrul Cupei României care nu se pot disputa din cauza rezultatelor pozitie la testările pentru COVID-19 nu se pot reprograma”, a transmis frf.ro.
Săptămâna trecută, FCSB și-a amânat partida cu Farul Constanța, din Liga 1.
- FCSB, OUT din Cupa României
- Reacția lui Mihai Stoica
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY