Primul transfer anunțat la Dinamo, după plecarea Deian Sorescu. „Ne cunoaștem, am mai colaborat!” Ce jucători vor ajunge în Ștefan cel Mare

De Alexandru Ivan
Publicat: 15.01.2022, 19:36
Actualizat: 6.04.2023, 20:48

Gabriel Torje s-a infectat cu COVID-19

Debutul lui Flavius Stoican pe banca "câinilor"

Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Primul transfer anunțat la Dinamo, după plecarea Deian Sorescu. Directoul executiv de la Dinamo, Iuliu Mureșan, a declarat că echipa antrenată de Flavius Stoican pregătește mai multe mutări după l-ar fi vândut pe starul Deian Sorescu. „Câinii” vor să-și revitalizeze lotul pentru partea a doua a sezonului.

Reclamă

Postul problemă la Dinamo este cel de portar, după ce Plamen Iliev a refuzat să mai continue în Ștefan cel Mare, iar Mihai Eșanu s-a accidentat. Iuliu Mureșan a anunțat că Flavius Stoican va primi luni un nou goalkeeper la antrenamente, fără să-i dea însă și numele.

Reclamă

Primul transfer anunțat la Dinamo, după plecarea lui Deian Sorescu

De asemenea, Mureșan a mai declarat că Dinamo e în discuții și pentru aducerea unui mijlocaș central și un atacant. Până acum, „câinii” l-au prezentat oficial doar pe Igor Jovanovic, fundaș central, fost la Astra.

Trebuie să demonstrăm că începem să ieșim din pasa proastă în care am intrat, mai trebuie să aducem jucători. Încă trei jucători cu care am discutat, unul vine sigur mâine. E vorba de Igor, pe care-l știți, va mai veni un mijlocaș central și încă un atacant.

Să vedem dacă o să mai apară ceva. De un portar avem nevoie, Iliev nu vrea să mai vină la Dinamo, vine doar la sală, din păcate Eșanu s-a accidentat, și-a rupt un deget de la o mână și va sta vreo trei săptămâni sau o lună. O să fim un grup mai unit și o să avem o prestație mult mai bună decât cea de până acum.

O să ne asigurăm de luni serviciile unui portar, sper să ne acoperim și acest post. Nu e român. Ne cunoaștem, am mai colaborat. Încercăm să rezolvăm problemele și să umplem acele goluri care sunt în echipă”, a spus Iuliu Mureșan, potrivit sport.ro.

Înainte de reluarea Ligii 1, Dinamo este pe locul 15, direct retrogradabil, cu 12 puncte. Echipa lui Flavius Stoican va juca primul meci împotriva celor de la FC Argeș, în deplasare.

Iuliu Mureşan a anunţat plecarea lui Deian Sorescu de la Dinamo

Iuliu Mureşan a anunţat că sunt şanse mari ca Deian Sorescu să plece de la Dinamo. Directorul executiv al câinilor spune că există două oferte concrete pentru „perla” dinamoviştilor şi speră ca în următoarele zile să se finalizeze negocierile.

Deian Sorescu a fost dorit şi de Gigi Becali la FCSB, însă perla de la Dinamo a refuzat să meargă la marea rivală. După ce a fost dezbrăcat de suporteri la finalul meciului cu Mioveni, Sorescu a început să îşi dorească să plece de la echipă. Chiar şi Iuliu Mureşan spune că jucătorul a fost afectat de acel episod.

Nu sunt zvonuri, există oferte pentru Sorescu, sunt două echipe concrete și să vedem. Sper să se finalizeze într-o zi sau două. A trecut prin momente grele, acel episod când a fost dezbrăcat de galerie l-a marcat puțin.  O să mai aducem jucători, avem în lucru 3-4 jucători, poate reușim să-i aducem pe toți. Nu este fricos și apreciez foarte mult acest lucru la el. Dacă nu era așa bun, nu avea oferte”, a spus Iuliu Mureșan la sport.ro

Cotat la 1.9 milioane de euro, Sorescu a reușit 8 goluri în 19 partide în Liga 1.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s