Răzvan Grădinaru a renunțat la 30.000 de euro de la Gaz Metan Mediaș și vine să semneze cu Dinamo! „Îmi doresc să merg la un club care mă poate plăti”
De Alexandru Ivan
Publicat: 15.02.2022, 18:00
Răzvan Grădinaru a renunțat la 30.000 de euro ca să plece de la Gaz Metan Mediaș, bani ce reprezintă salariile restante ale jucătorului.
Răzvan Grădinaru, aproape să semneze cu Dinamo
„Am reziliat cu Gaz Metan, am o clauză. Dacă nu îmi găsesc o echipă într-un anumit număr de zile, pot să mă întorc la Mediaș, dar renunț la bani. E valabilă până duminică. 30.000 de euro aveam de recuperat, bani munciți. Nu există să mă întorc. Nu sunt plătit din septembrie, mai erau câteva bonusuri și din iulie.
Nu vreau să spun, dar în mare parte sunt aproape să semnez cu ei (n.r. – cu Dinamo). Vreau să am cât mai repede echipă, să nu-mi pierd tonusul, eram în formă bună. Sunt fericit că am putut să plec de acolo. Nu mi s-a transmis nimic și nu mă interesează. După o perioadă de neplată îmi doresc să merg la un club care mă poate plăti.
Dinamo trece printr-o perioadă grea. Știu că este stabilitate acolo, oamenii vor să facă treabă, îmi doresc chestia asta. Aștept să văd ce se întâmplă, sper ca într-o zi sau două să semnez contractul.
Prima dată am jucat la Dinamo, apoi la Steaua. Am plecat de la Dinamo pentru că academia clubului a decis să nu mai țină trupa mea de juniori”, a spus Răzvan Grădinaru, potrivit digisport.ro
Răzvan Grădinaru a fost legitimat la juniorii lui Dinamo, dar clubul a renunțat la grupa lui în urma unei decizii a conducerii. Ulterior a trecut și pe la FCSB, unde n-a reușit însă să se impună ca titular. Concordia Chiajna, Poli Iași, FC Voluntari și Farul sunt celalte echipe din CV-ul lui Grădinaru.
23 de meciuri a jucat Răzvan Grădinaru pentru Gaz Metan în acest sezon al Ligii 1, reușind să-și treacă în cont un assist. Fotbalistul de 26 de ani e cotat la 550.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.
Gaz Metan Mediaș riscă să fie penalizată cu alte 6 puncte
Gaz Metan este amenințată cu desființarea și ar putea să se retragă din Liga 1 chiar înainte de finalul sezonului regulat.
Procesul care va decide dacă Gaz Metan reintră în insolvență a fost amânat până pe 15 martie 2022, scrie gsp.ro. Dacă ar fi intrat mai devreme în insolvență, echipa din Mediaș ar fi scăpat de datoriile către foștii angajați, lucru care nu s-a întâmplat.
Potrivit sursei citate, un alt proces vital pentru Gaz Metan a fost programat pe 23 februarie. Este vorba despre procesul cu privire la datoriile către fostul antrenor Mihai Teja și doi dintre asistenții săi. Dacă Gaz Metan nu le achită 70.000, echipa medieșană va fi penalizată cu 6 puncte în clasamentul Ligii 1. Gazul a fost deja deposedată de două puncte.
Dezastrul de la club se reflectă și la nivelul lotului. 9 jucători de la Gaz Metan Mediaş au fost declaraţi liberi de contract. Horj, Trif, Lixanndru, Grădinaru, Vâlceanu, Moura, Filip, Matricardi, Yuri şi Morar vor trebuie să îşi găsească echipă în termen de 5 zile. În caz contrar, ei vor fi nevoiţi să revină la Gaz Metan Mediaş.
- Răzvan Grădinaru a renunțat la 30.000 de euro de la Gaz Metan Mediaș
- Fotbalistul de 26 de ani e aproape să semneze cu Dinamo
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY