S-a molipsit de la Dan Petrescu! :) "Eliminarea lui Chipciu a fost uşoară!" Cum a aflat Bilaşco rezultatul de la Roma

De Antena Sport
Publicat: 3.12.2020, 21:24
Actualizat: 12.05.2021, 9:07

S-a  molipsit de la Dan Petrescu! :) "Eliminarea lui Chipciu a fost uşoară!" Cum a aflat Bilaşco rezultatul de la Roma

SportPictures / Razvan Pasarica via Hepta

Marius Bilaşco a condus echipa cu CSKA Sofia

Astfel, campioana României are soarta calificării în propriile mâini. O victorie în Elveţia, cu Young Boys, ar asigura calificarea în primăvara Europa League. Roma a ajutat-o pe CFR Cluj, după ce i-a învins pe elveţieni, scor 3-1. 

Reclamă

E un rezultat de egalitate, care ne dă speranţe că la ultima partidă mergem cu şanse de calificare. Băieţii au avut atitudine. Adversarul a fost unul cu calitate. Şi la meciul tur am spus asta. Nu a fost un meci uşor. Au fost momente importante, pe care nu am reuşit să le gestionăm şi mă refer la momentele când am fi putut marca.

Sincer, auzeam ce se întâmplă la Roma, erau nişte voci care ne ţineau la curent cu rezultatul. Dacă am fi câştigat aici, aveam nevoie de un egal cu goluri în Elveţia. Era important să ajungem la ultimul meci, să fim la mâna noastră, să avem şanse”, a spus Marius Bilaşco la Digisport.

CFR Cluj a terminat meciul în 10 oameni

CFR Cluj a terminat partida în 10 oameni, după ce Alexandru Chipciu a fost eliminat pentru o simulare în careu.

Eliminarea lui Chipciu a fost uşoară, cred eu că e prea uşor la nivelul acesta„, a mai spus Bilaşco. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
12:57

Lovitură pentru Barcelona! Robert Lewandowski e OUT și poate rata duelul cu Real Madrid din finala Cupei

12:42

FCSB – CFR Cluj LIVE TEXT (20:00). Derby crucial în lupta pentru titlu, cu Istvan Kovacs la centru

12:21

Florin Prunea a răbufnit după ce a auzit că Tachtsidis a vorbit cu Elias Charalambous: „Bă, înainte de meci?”

11:35

VIDEOColorado Avalanche – Dallas Stars 5-1! Victorie categorică pentru campioana din 2022 în primul meci al seriei

11:32

Cum vrea să o bată Cristi Chivu pe Juventus. Nu mai acceptă paşi greşiţi: „Aş vrea să văd asta”

11:02

Câţi suporteri vor fi la derby-ul FCSB-CFR Cluj. Meci crucial în lupta pentru titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s