Scandal de rasism în Liga 1! Romario Pires îl acuză pe Andrei Piţian: "E prea mult să fiu făcut maimuțoi!"
De Dragoș Vasile
Publicat: 17.04.2021, 18:12
Fotbalistul sibienilor a răbufnit la finalul meciului cu Chindia. Pires îl acuză pe Piţian că l-a făcut „maimuţoi”. Ba mai mult, fotbalistul dâmboviţenilor l-ar fi numit „Tarzan” pe acesta şi s-a bătut cu pumnii în piept, imitând gesturile unei gorile, se arată în raportul de joc, după cum scrie DigiSport.
„Sunt de atâția ani în România, poate am mai auzit cuvântul <<negru>>, dar pe acesta eu nu-l consider rasist. Însă să se ajungă să mă facă cineva <<maimuțoi>> este deja prea mult. Pentru ce!? M-am săturat să fiu arătat cu degetul”, a spus Romario Pires pentru sursa citată.
Cum se apără Andrei Piţian după ce a fost acuzat de rasism
La scurt timp după ce a fost acuzat de rasism, Piţian a reacţionat. Fotbalistul Chindiei susţine că Romario Pires ar fi fost cel care a pornit scandalul, încă din meciul tur.
„Mi se pare normal să am dreptul la replică. La finalul meciului i-am spus un singur lucru lui Romario, când am coborât pe gazon să-mi felicit colegii: <<Nu te mai bați cu pumnii în piept? Nu ne mai provoci?>>.
În tur, când ne-au bătut, ne-a provocat cu foarte multe gesturi. N-am pronunțat acele cuvinte care se vehiculează. Nu am făcut niciun gest pe timpul meciului. Știu că subiectul rasismului este unul sensibil, am prieteni de culoare și cine mă cunoaște știe că nu accept astfel de lucruri. În momentul în care am trecut pe lângă Romario i-am spus: <<Nu te mai bați cu pumnii în piept?>>. Atât! Nu am făcut niciun gest, nu m-am bătut cu pumnii în piept. Nu am intrat în conflict cu el pe teren.
Andrei Piţian: „El ne-a provocat!”
Incidentul nu ne face bine, dar nu i-am zis <<maimuțoiule>> în niciun moment, este exclus. Am fost pe stadion pentru că antrenorul m-a inclus în lotul lărgit, făcusem deja deplasarea la Buzău și n-am putut să joc. În tur au fost niște discuții contradictorii, el ne-a provocat, iar astăzi începuse cu aceleași gesturi. El, în meciul tur, ne provoca cu diverse gesturi. Știu că subiectul rasismului este unul sensibil, dar e cale lungă între ce s-a scris și ce s-a întâmplat. El a început să mă înjure, n-am ripostat și mi-am continuat drumul spre vestiare. După el a luat cartonaș roșu. Nu cred că a fost niciun scandal de rasism”, a spus Andrei Pițian pentru DigiSport.
- Scandal de rasism în Liga 1
- Andrei Piţian, acuzat de Romario Pires
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY