"Singurul aspect pozitiv e ăsta! Sper să nu ne mai chinuim!" Jucătorii CFR-ului, discurs dur după meciul cu Chindia: "Nu avem scuze"
De Antena Sport
Publicat: 1.02.2021, 19:08
Chiar dacă a câştigat, CFR a fost dominată clar de Chindia, care a avut marile ocazii ale meciului. Adi Păun a marcat golul victoriei, însă a fost nemulţumit de maniera în care a jucat.
„Singurul aspect pozitiv din această seară este rezultatul. Ei au avut posesia şi ocaziile. Trebuie să analizăm şi la meciurile viitoare să nu ne mai chinuim. Eu, sincer, nu sunt mulţumit de jocul meu. Sper ca de la meciul viitor să am o evoluţie bună. Suntem echipa campioană şi lumea are aşteptări de la noi„, a spus Păun după Chindia – CFR Cluj 0-1.
Mario Camora: „Nu avem scuze”
Nu doar Păun a vorbit despre jocul mai puţin reuşit al campioanei, ci şi Mario Camora.
„A fost un meci foarte greu, dar era de aşteptat. E o echipă bună, foarte bine organizată. Nu am făcut un meci bun, dar cel mai important sunt cele 3 puncte. Noi am încercat să jucăm, dar ei nu lasă multe spaţii.
Trebuie să ne obişnuim, acum nu cred că a fost frig. Cred că azi a fost o temperatură ok. Trebuie să ne obişnuim din 3 în 3 zile. Noi am fost obişnuiţi şi în ultimii ani să jucăm aşa, din 3 în 3 zile. Nu avem scuze. În fiecare an a fost greu să câştigăm. Noi avem experienţă şi trebuie să avem foame de trofee„, a spus Mario Camora.
- Chindia - CFR Cluj 0-1
- Discurs dur al jucătorilor de la CFR Cluj
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00