Prima reacţie a lui Xavi după ce a făcut-o pe Barcelona campioană în La Liga, după 4 ani de aşteptare: „Am fost geniali!”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 15.05.2023, 0:41
A apărut prima reacţie a lui Xavi după ce a făcut-o pe Barcelona campioană în La Liga. Gruparea de pe Camp Nou a câştigat al 27-lea titlu din istoria clubului chiar pe terenul rivalei Espanyol. A câştigat cu 4-2 şi nu mai poate fi ajunsă de Real Madrid sau Atletico Madrid.
Barcelona nu a avut emoţii în meciul cu Espanol. Echipa lui Xavi a condus cu 3-0 la pauză, prin dubla golgeterului Lewandowski şi prin reuşita lui Kounde. Balde a marcat şi el la puţin timp de la reluare şi catalanii au redus din turaţie la 4-0. Espanol a reuşit să înscrie de două ori, dar soarta meciului fusese decisă. Barcelona este campioana Spaniei, are 85 de puncte, cu 14 mai multe decât Real Madrid. Espanol este aproape de retrogradare, ocupând locul 19 cu 31 de puncte.
Prima reacţie a lui Xavi după ce a făcut-o pe Barcelona campioană în La Liga
„Este un sentiment magnific. O treabă bine făcută. Asta a început în iulie. Au fost 10 luni de muncă şi de sacrificiu. Fanii şi clubul merită asta. Ne oferă stabilitate și siguranță că lucrurile se fac bine.
Am câştigat La Liga cu un joc fantastic. Am fost geniali. Echipa s-a bucurat la final și sunt mândru. Am câștigat La Liga într-un derby, ceea ce nu este normal. A fost un scenariu pe care l-am discutat înainte de jocul de joc.
Sărbătoarea este normală, dar înțeleg că nu suntem acasă și nu poți fi lipsit de respect. Știu că e greu de controlat, dar le-am spus că cel mai bine a fost să mergem acum la vestiare.
Am suferit foarte mult. Sunt foarte multe critici aici. Munca făcută nu este suficient de apreciată. Acesta este Barça și știu cum e. Am trecut deja prin asta ca şi jucător.
Ne oferă siguranță să credem în acest proiect. Munca este acolo. Am fost geniali în unele jocuri. Cred că am fost o echipă. Vrem să câștigăm şi cele patru meciuri rămase pentru a încheia sezonul cum trebuie. Scopul este împlinit, ceea ce este brutal.
Vom sărbători cu jucătorii. Apoi cu familia. Am fost criticați că am dat atâtea zile libere. Ei bine, ăsta e jocul. Libertate totală„, a declarat Xavi după victoria cu Espanyol, potrivit marca.com.
Din 2019 aştepta Barcelona un nou titlu. Gruparea blaugrana a fost de neoprit în această ediţie de campionat şi a obţinut 27 de victorii. Are, de departe, cea mai bună defensivă din campionatul Spaniei. A primit numai 13 goluri!
Rezultatele înregistrate duminică în etapa a 34-a din La Liga:
Celta Vigo – Valencia 1-2 (Seferovic 60 / Kluivert 8, Mari 88);
Elche – Atletico Madrid 1-0 (Fidel 41);
Real Valladolid – FC Sevilla 0-3 (Rafa Mir 50, Papu Gomez 78, Corona 90+3);
Espanyol Barcelona – FC Barcelona 2-4 (Puado 73, Joselu 90+2 / Lewandowski 11, 40, Balde 20, Kounde 53).
- Barcelona a devenit campioana Spaniei
- Ce a declarat Xavi după victoria cu Espanyol
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY