Vinicius a refuzat-o pe Real Madrid! Anunţ şoc despre starul brazilian, după oferta stelară primită din Arabia Saudită
De Viviana Moraru
Publicat: 7.02.2025, 21:45
Vinicius a refuzat-o pe Real Madrid, după ce a primit o ofertă stelară din Arabia Saudită. Starul brazilian nu a acceptat propunerea echipei sale, care îi oferea o prelungire a contractului, contract care expiră în 2027.
Agenţii şi apropiaţii lui Vinicius au purtat negocieri cu oficialii lui Real Madrid. La finalul anului trecut, aceştia au discutat şi cu oficialii lui Al Hilal, echipă care este dispusă să-l transforme pe brazilian în cel mai bine plătit jucător din lume.
Vinicius a refuzat-o pe Real Madrid
Real Madrid i-a propus o creştere salarială lui Vinicius, pentru ca acesta să-şi prelungească înţelegerea cu clubul madrilean. Însă, starul brazilian a refuzat, pentru moment, să-şi pună semnătura pe un nou contract cu „galacticii”, notează dailymail.co.uk, care citează The Athletic.
Vinicius a semnat actualul contract cu Real Madrid în 2022, iar înţelegerea va expira în vara lui 2027. Starul brazilian are o clauză de reziliere uriaşă, în valoarea de un miliard de euro. Echipa din Arabia Saudită s-ar fi arătat interesată să achite această sumă astronomică, pentru a obţine semnătura sud-americanului.
Vinicius are un salariu de 20 de milioane de euro la Real Madrid, aceeaşi sumă pe care o câştigă şi Kylian Mbappe. Dacă ar accepta propunerea saudiţilor, atunci brazilianul ar urma să încaseze suma de un miliard de euro, în cinci sezoane.
Sursa citată anterior mai menţionează faptul că Real Madrid nu va renunţa la Vinicius şi va purta noi negocieri, pentru ca acesta să-şi prelungească înţelegerea, în cele din urmă.
Anunţul lui Vinicius, după oferta de un miliard de euro primită din Arabia Saudită
Vinicius a oferit declaraţii, la scurt timp după ce a fost făcut public faptul că o echipă din Arabia Saudită l-a ofertat cu un salariu de nu mai puţin de un miliard de euro. Starul brazilian al lui Real Madrid a declarat că îşi doreşte să continue la formaţia de pe Santiago Bernabeu.
Vinicius a oferit un interviu, cu ocazia atingerii bornei de 101 goluri marcate la Real Madrid. Acesta a subliniat că îşi doreşte să rămână la formaţia lui Ancelotti „pentru mai mulţi ani”, pentru a continua să scrie istorie.
„Să scriu istorie aici e ceva foarte important pentru mine şi pentru întreaga mea familie. Pot să stau aici pentru mai mulţi ani. (Despre faptul că a depăşit borna de 100 de goluri marcate la Real Madrid) E ceva ce nu pot descrie, pentru că doar 20 de jucători au înscris mai mult de 100 de goluri, şi printre ei este şi idolul meu, Ronaldo, care mereu mi-a dat sfaturi despre cum pot să mă îmbunătăţesc în faţa porţii, să şutez mai bine.
Şi Cristiano Ronaldo, care este un alt jucător pe care am avut şansa să-l văd, a marcat o eră la acest club şi sper să merg pe urmele lui. Cristiano a marcat 451 de goluri, mai multe goluri decât meciuri jucate, şi am avut ocazia să le văd aproape pe toate”, a declarat Vinicius, citat de marca.com.