Al 13-lea transfer pentru Dan Petrescu la CFR Cluj. Muanza Japhet Emmanuel, noua achiziţie a campioanei României

De Viviana Moraru
Publicat: 4.10.2022, 21:34

Muanza Japhet Emmanuel, noul transfer de la CFR Cluj

Muanza Japhet Emmanuel, noul transfer al lui CFR Cluj.

Muanza Japhet Emmanuel, noul transfer de la CFR Cluj/ Facebook CFR Cluj

Muanza Japhet Emmanuel este al 13-lea jucător transferat de CFR Cluj în acest sezon, şi se va alătura lotului lui Dan Petrescu. Jucătorul evoluează pe postul de fundaş central, post lăsat liber după accidentarea lui Andrei Burcă.

Reclamă

CFR Cluj a avut o campanie de transferuri remarcabilă în vară, iar aceasta continuă şi după încheierea perioadei de mercato. Fundaşul belgian, cea mai nouă achiziţie a clujenilor, a fost prezentat cu o zi înaintea duelului de foc cu Slavia Praga, din Conference League.

Reclamă

Muanza Japhet Emmanuel este al 13-lea transfer pentru Dan Petrescu la CFR Cluj

Muanza Japhet Emmanuel are 21 de ani şi a evoluat ultima dată pentru echipa de juniori a celor de la Antwerp. Pentru început, fundaşul va evolua la echipa a doua a clujenilor.

Campioana României a anunţat transferul lui Muanza Japhet Emmanuel prin intermediul contului oficial de Facebook.

„Bun venit, Muanza Japhet Emmanuel!

Suntem bucuroși să vă anunțăm că Muanza Japhet Emmanuel, fundaș central în vârstă de 21 ani, este noul fotbalist al echipei noastre secunde.

Fotbalistul născut în Belgia a evoluat până acum la academia celor de la Royal Antwerp.

Îi dorim multă baftă și cât mai multe realizări la clubul nostru!”, a fost mesajul transmis de cei de la CFR Cluj.

CFR Cluj a efectuat 13 transferuri în acest sezon. Pe lângă Japhet Emmanuel, arădenii i-au mai adus în ultimele luni pe Jefte Betancor, Vito Hammershoy-Mistrati, Christopher Braun, Denis Kolinger, Cephas Malele, Simone Scuffet, Karlo Muhar, Jean-Claude Billong, Rangelo Janga, Jose „Ze” Gomes şi Ibrahima Mandefu.

Dan Petrescu, discurs sincer după CFR Cluj – Petrolul Ploieşti 1-0

Dan Petrescu a avut un discurs sincer după CFR Cluj – Petrolul Ploieşti 1-0. Ardelenii au obţinut victoria în minutul 90+1, graţie reuşitei lui Cristi Manea.

Echipa lui Dan Petrescu a ajuns la patru victorii consecutive, iar „Bursucul” a avut un mesaj sincer: doar succesul contează la CFR Cluj, indiferent de cum vine.

Victoria e importantă. Nu mă interesează cum. A fost un teren greu, adversarul s-a apărat tot meciul. Echipa mi-a adus trei puncte importante. Vreau ca jucătorii care intră după bancă să intre conectaţi. Mă bucur foarte mult pentru asta.

Trebuie să facem o serie mai lungă de victorii. O să jucăm din trei în trei zile. Nu avem cel mai numeros lot. Slavia e favorită certă în Conference League. Suntem într-un moment bun”, a declarat Dan Petrescu la finalul meciului, potrivit digisport.ro.

Cristi Manea, mesaj genial pentru Dan Petrescu

Cristi Manea a avut un mesaj genial pentru Dan Petrescu după CFR Cluj – Petrolul 1-0. Manea a marcat singurul gol al partidei în prelungirile partidei.

Cristi Manea a dezvăluit că i-a cerut voie să meargă în careul advers la faza golului marcat. Manea a mai spus că Petrescu s-a gândit puţin până să îşi dea acceptul.

„Sunt foarte fericit că am reuşit să marchez şi că am luat cele 3 puncte. Nu e uşor să nu joci acasă. Vreau să îi mulţumesc că m-a trimis la cap, pentru că i-am zis că dau mai tare cu capul de când m-am lovit aici. Vreau să îi mulţumesc pentru că m-am uitat la el şi s-a gândit un pic dacă să mă trimită să dau cu capul.

Mister le gândeşte foarte bine, jucăm din 3 în 3 zile. Împarte minutele şi toţi suntem jucători de valoare. Pe noi nu ne interesează cum jucăm, vrem să luăm cele 3 puncte. A fost o dezamăgire că nu ne-am calificat în playoff-ul Champions League sau Europa League„, a spus Cristi Manea după ce a marcat în CFR Cluj – Petrolul 1-0.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
1:12

Real Betis – Fiorentina şi Djurgarden – Chelsea sunt semifinalele Conference League!

1:07

S-au stabilit semifinalele Europa League! Meciuri tari: Tottenham – Bodo/Glimt și Bilbao – Manchester United

0:56

Manchester United – Lyon 5-4! Echipa lui Amorim e în semifinale după un meci absolut „nebun”!

0:43

UPDATEBilbao – Rangers 2-0. Ianis Hagi, OUT din Europa League. Manchester United – Lyon 5-4! Rezultatele

23:23 17 apr.

„E inacceptabil” Marius Şumudică a cerut o schimbare majoră în Liga 1!

23:15 17 apr.

Ce notă a primit Ianis Hagi după ce a fost schimbat la pauză în Athletic Bilbao – Rangers

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas