Amenzi uriaşe şi interdicţii pe stadion, după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2. Anunţul Jandarmeriei

Publicat: 22.04.2025, 8:53.

Jucătorii şi fanii lui Dinamo

Jucătorii şi fanii lui Dinamo, la începutul unui meci/ Profimedia

Jandarmeria Bucureşti a anunţat că, în urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 106.600 de lei, cu ocazia meciului Dinamo – Universitatea Craiova, scor 0-2, din etapa a cincea a play-off-ului Ligii 1.

Reclamă

Partida s-a disputat pe Arena Naţională. Ştefan Baiaram şi Alexandru Mitriţă au marcat cele două goluri ale oltenilor.

Reclamă

Amenzi uriaşe şi interdicţii pe stadion, după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2

Dintre amenzile acordate, două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 100.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, pentru nerespectarea obligaţiilor ce îi revin.

Totodată, au fost aplicate şapte sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, a precizat Jandarmeria..

Universitatea Craiova a întrecut luni seara, în deplasare, scor 2-0, gruparea bucureşteană Dinamo, în ultimul meci al etapei a cincea din play-off-ul Ligii 1.

În clasamentul play-off-ului conduce FCSB, cu 39 de puncte, urmată de CS Universitatea Craiova – cu 36 de puncte şi CFR Cluj – 34 de puncte. Dinamo este pe locul 5, cu 29 de puncte.

Universitatea Craiova, succes fără emoţii cu Dinamo

Craivenii şi-au anunţat intenţiile ofensive încă din primele minute, odată cu şutul lui Mekvabishvili din minutul 5, resins în bară de Golubovic. Safira şi-a încercat şi el şansa, în minutul 38, în timp ce Dinamo a replicat doar prin şutul lui Perica, din minutul 44.

După pauză au venit şi golurile. Baiaram a înscris cu o lovitură de cap, din centrarea lui Bancu, în minutul 53, deschizând scorul, iar Mitriţă l-a majorat zece minute mai târziu, cu un şut din marginea careului.

Gazdele au avut o pcazie mare în minutul 61, când Popescu a respins incredibil la şutul lui Alexandru Pop, însă Dinamo nu a putut înscrie şi, în cele din urmă, oltenii s-au impus cu 2-0.

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    8:41

    Pe ce loc se află FCSB în topul mondial al cluburilor. E singura echipă din România din primele 100

    8:32

    „Protagonist”. Mihai Stoica a numit jucătorul de la FCSB care l-a impresionat: „Credeam că am pierdut tilul”

    8:18

    Accesoriul de jumătate de milion de euro purtat de Mirel Rădoi la meciul cu Dinamo. Detaliul remarcat

    8:15

    Gigi Becali îi prelungeşte contractul lui Vlad Chiricheş, la FCSB: „Va rămâne la club după ce se retrage”

    8:04

    „Puteam să fim pe primul loc”. Sorin Cârţu, „bântuit” în continuare de remiza cu FCSB. Ce a spus despre lupta la titlu

    7:57

    5 milioane de euro pentru transferul verii în Liga 1

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s