Anghel Iordănescu râde de adversarele FCSB în lupta pentru titlu: „CFR și Rapid și Craiova îi ajută să iasă campioni”
De Dan Roșu
Publicat: 6.12.2023, 13:59
Anghel Iordănescu râde de adversarele FCSB în lupta pentru titlu, CFR Cluj, Rapid şi Universitatea Craiova. Într-o etapă în care roş-albaştrii au pierdut cu Oţelul, 0-2, Rapid a înregistrat doar un egal la Botoşani şi CFR a pierdut la Craiova.
După primele 18 etape disputate în Liga 1, FCSB e pe primul loc, cu 37 de puncte, cu cinci mai multe decât CFR Cluj şi Universitatea Craiova şi la şase lungimi de Rapid.
Anghel Iordănescu râde de adversarele FCSB în lupta pentru titlu
„Sincer, din punctul meu de vedere FCSB în momentul de față are cel mai bun lot. Un lot competitiv, lot cu jucători de valoare, un lot cu jucători la echipa națională, în vizorul echipei naționale.
Din păcate, jocul nu demonstrează sau nu ne arată exact că ar putea să câștige campionatul. Din fericire pentru cei de la FCSB, se pare că și CFR și Rapid și Craiova vor să îi ajute să iasă campioană”, a spus Anghel Iordănescu, citat de fanatik.ro.
Gigi Becali a dat prima lovitură pe piaţa transferurilor
Gigi Becali ia cu asalt titlul şi a dat prima lovitură pe piaţa transferurilor. Patronul FCSB-ului nu a mai stat pe gânduri şi ar fi semnat deja cu un fundaş dreapta de 23 de ani. Nana Antwi este jucătorul care ar urma să joace la vicecampioana României.
Potrivit fanatik.ro, fundaşul ghanez a bătut palma cu Gigi Becali şi urmează să fie anunţat oficial la FCSB pe 1 ianuarie. Jucătorul este legitimat în prezent la FC Urartu şi s-a remarcat chiar împotriva Farului lui Gică Hagi
„E de culoare și este și creștin. Nu vreau să-ți spun eu, păi dar nu e atacant, o să vedeți, da? Are o viteză, e ca viteza luminii. Acum nu vă mai dau semnalmente, după se prinde cineva.
Mai e o echipă în România care l-a vrut și se prinde. Acesta vine în iarnă, d-aia nu pot să vă spun„, declarase Gigi Becali în luna octombrie.
Antwi a mai jucat de lungul carierei pentru Young Wise FC, Lori Vanadzor, Lille B şi FC Urartu. În acest sezon a jucat în 21 partide din toate competiţiile şi are 2 goluri şi 3 pase decisive.
- După primele 18 etape disputate în Liga 1, FCSB e pe primul loc, cu 37 de puncte
- CFR, Universitatea Craiova şi Rapid sunt urmăritoarele liderului
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY