Florin Răducioiu a fost dezamăgit de Florinel Coman după FCSB – Sepsi 1-0. Fostul atacant al Generației de Aur a criticat prestația lui „Mbappe de România” din meciul din ultima etapă a sezonului regular. Coman a contribuit la golul marcat de Octavian Popescu, însă n-a fost de ajuns pentru a-l impresiona pe Răducioiu.
Florinel Coman a jucat 80 de minute în duelul cu Sepsi, de pe Arena Națională. Atacantul de 24 de ani a recuperat mingea și a declanșat faza din care vicecampioana României a înscris golul victoriei, prin Octavian Popescu.
Florin Răducioiu, dezamăgit de Florinel Coman după FCSB – Sepsi 1-0: „Îl văd un pic superficial!”
Florin Răducioiu a analizat prestația lui Coman și a ajuns la concluzia că acesta a fost „un pic superficial”.
În plus, fostul atacant de la AC Milan consideră că Andrea Compagno n-a avut noroc în fața porții, contra lui Sepsi.
„M-a dezamăgit un pic Coman. Îl văd un pic superficial. Compagno, ghinionist, dar e întotdeauna constant un pericol pentru poarta adversă. FCSB a meritat, chiar dacă nu a jucat la potențial maxim”, a declarat Florin Răducioiu, după FCSB – Sepsi 1-0, conform primasport.ro.
Florin Răducioiu este de părere că FCSB a meritat să câștige în fața lui Sepsi. Fostul internațional s-a arătat dezamăgit de modul în care covăsnenii au abordat meciul de pe Arena Națională.
Răducioiu spune că rejucarea meciului dintre Sepsi și FC U Craiova 1948 reprezintă soluția corectă. Cele două formații vor lupta joi pentru ultimul loc care asigură calificarea în play-off-ul din Liga 1.
„Cred că e victorie meritată a lui FCSB. A fost echipa cu mai multe ocazii, mai preocupată să joace fotbal. A profitat de această gafă uriașă a lui Tamaș. FCSB, echipa mai experimentată, mai bună.
