Gest fenomenal făcut de Dan Șucu pentru Horațiu Moldovan, anunțat de patronul Rapidului după victoria cu FCU Craiova, scor 4-3, din etapa a 22-a a Ligii 1. Giuleștenii își pierd portarul titular, care a prins transferul vieții și va semna cu Atletico Madrid.
Dan Șucu a confirmat că în conturile clubului va intra suma de 800.000 de euro, care era clauza de reziliere din contractul lui Horațiu Moldovan. Milionarul român nu regretă și se felicită că trimite un jucător la fosta campioană din La Liga.
Gest fenomenal făcut de Dan Șucu pentru Horațiu Moldovan
Mai mult, patronul grupării din Grant a dezvăluit că a luat decizia să închirieze un avion cu care să îl trimită pe Moldovan în Spania.
”Am primit și noi în clipa de față informarea din partea lui Atletico Madrid, că sunt în negocieri în clipa de față și că vor să activeze clauza. Pentru Moldovan e un lucru extraordinar. Inclusiv pentru Rapid e ceva extraordinar ca unul dintre jucătorii noștri să plece la Atletico Madrid.
800.000 de euro nu e o sumă mică. Tot ce pot să spun însă e că dacă transferul chiar se realizează e un mod cu stil, cu clasă ca Horațiu să plece. Dacă pleacă, vă spun sincer că o să închiriem un avion privat să vadă și spaniolii cât de mult îl respectăm și noi și toată România. Să meargă acolo cu stil”, a spus Dan Șucu la finalul meciului câștigat dramatic de Rapid.
Horațiu Moldovan a confirmat la transferul la Atletico Madrid
Horațiu Moldovan a confirmat la transferul la Atletico Madrid, după meciul Rapid – FCU Craiova, scor 4-3, din etapa a 22-a a Ligii 1. Portarul giuleștenilor a jucat pentru ultima dată în tricoul alb-vișiniu.
„Cred că ne-am obișnuit cu toții la Rapid să avem astfel de meciuri. Nu renunțăm niciodată și erau importante cele 3 puncte. Cheia a fost că am demonstrat că suntem o echipă și nu am renunțat.
Până la urmă sunt jucător profesionist, era foarte frumos să îmi iau rămas bun de la coechipieri de pe teren. Nu de pe margine. Mă bucur că am luat cele 3 puncte.