Gică Hagi l-a sunat în toiul nopții pe Adrian Mutu și l-a sfătuit să facă un transfer: „Mi-a zis că iau titlul cu el în echipă!”

De Cosmin Cioboată
Publicat: 31.10.2022, 18:35

Gică Hagi şi Adrian Mutu

Adi Mutu l-a sunat din nou pe Hagi

Gică Hagi şi Adrian Mutu, la finalul meciului Rapid - Farul 1-1 / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gică Hagi l-a sunat în toiul nopții pe Adrian Mutu și l-a sfătuit să facă un transfer. „Briliantul” a dezvăluit că „Regele” l-a contactat la 1 și jumătate noaptea pentru a-l felicita pentru parcursul excelent al Rapidului din campionat, dar și pentru a-i recomanda să-l transfere pe Denis Alibec, chiar de la Farul.

Reclamă

Alibec a fost reinventat de Hagi la Farul, după transferul din vară. Antrenorul liderului din Liga 1 pare dispus să se despartă deja de atacantul de 31 de ani. „Regele” îl recomandă pe Alibec chiar la Rapid, echipa aflată la numai 5 puncte în spatele Farului, în clasamentul din Liga 1.

Reclamă

Gică Hagi l-a sunat în toiul nopții pe Adrian Mutu și l-a sfătuit să facă un transfer

Adrian Mutu a declarat că va lua în calcul un posibil transfer al lui Denis Alibec în Giulești, după ce se va sfătui cu acționarii Rapidului, Victor Angelescu și Dan Șucu.

„După meciul cu Farul, Gică m-a sunat la ora 1 și jumătate noaptea. M-a felicitat pentru parcurs, mi-a zis că a simțit forța Rapidului la nivel fizic și nu numai.

Gică mi-a zis ceva despre Alibec. Nu negăm faptul că ne place jucătorul. E foarte greu să nu fie plăcut acum de o echipă din România. Mi-a zis că aș avea șanse la campionat cu Alibec în echipă. Da, că iau titlul cu el. Dar el e subiectiv. Eu, fiind obiectiv, spun așa: e greu ca Alibec să nu-i placă în momentul de față cuiva.

Eu am o relație foarte bună cu Alibec. Nu neg faptul că mi-ar plăcea un atacant de genul lui la Rapid. Dar până să-l iau pe Alibec de la nașul (n. r. – Gică Hagi e nașul de cununie al lui Adi Mutu), mai trebuie să vorbesc cu Victor (Angelescu) și cu domnul Șucu.

Vorbeam și cu Nico, președintele nostru, eu cred că ar trebui să fim calculați, indiferent de ce entuziasm avem. Și să ne gândim să facem lucrurile care să aibă o bază, adică să reușim să construim sănătos. Nu euforic, nu de moment, să ne gândim a la long ceea ce înseamnă pentru noi această construcție a noului Rapid.

Mă bucură faptul că Denis și-a revenit la forma lui, acum el trebuie să continue o perioadă mai lungă, pentru că a mai avut perioade când a fost într-o formă foarte bună. După aceea, trebuie să analizăm cât de mult poate să ajute el Rapidul. Și câți ani poate să ne ajute…

Denis Alibec a și declarat, după meciul cu noi, că “ce jucător nu și-ar dori să joace în acest moment în Giulești?”, dar e greu de realizat transferul. Îți dai seama că Gică nu o să-i dea drumul, mai ales că e și în luptă directă cu noi pentru titlu”, a spus Adrian Mutu, pentru Fanatik.

Adrian Mutu a avut prima reacţie după Rapid – CFR Cluj 2-1

Adrian Mutu a avut prima reacţie după Rapid – CFR Cluj 2-1. Giuleştenii au rămas la cinci puncte în spatele Farului lui Gică Hagi şi s-au desprins şi de campioana de anul trecut. Victoria a venit însă după două penalty-uri acordate eronat de Cătălin Popa.

„Un meci împotriva unei echipe puternice fizic. Îi felicit că ne-am ridicat la nivelul lor, am luptat pentru orice minge. Am meritat victoria. Îi las pe cei din studio să analizeze fazele de penalty. Aveam emoţii că e VAR la al doilea penalty. Nu sunt surprins că nu a fost VAR.

Nu vreau să uitaţi că Rapid a jucat bine. Victoria a fost meritată. Puteam face 2-0 şi 3-1. Rămân cu o prestaţie excelentă a băieţilor mei, mai ales de atitudine. Aşteptam nişte răspunsuri să vedem la ce nivel suntem.

Trebuia să ne ridicăm la nivelul lor de maturitate, la pragmatismul lor. Erau agresivi la orice minge scoasă în margine. Ştiam că sunt periculoşi la fazele fixe şi pe contraatac. Vreau să îi spun lui Dan Petrescu baftă pentru joi. E un meci important pentru el şi pentru fotbalul românesc”, a spus Mutu, citat de digisport.ro. 

Reclamă
Recomandări

Se califică Manchester City în play-off-ul optimilor Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
19:10

Hoffenheim – Tottenham LIVE SCORE (19:45). Drăguşin e titular titular. Victoria e obligatorie pentru Răzvan Lucescu în PAOK – Slavia Praga. Meciurile zilei

19:06

„O să fie bombă mare!” Gigi Becali anunţă marea lovitură a iernii de la FCSB. Jucătorul care l-a fascinat: „E foarte puternic”

18:52

Dragoș Bogdan Ciubotaru a murit la vârsta de 29 de ani. Tragedie uriaşă în sportul românesc

18:51

Gigi Becali a dezvăluit de ce nu joacă Vlad Chiricheş cu Qarabag: „Se duce iar acolo!” Anunţ incredibil despre Tavi Popescu: „Nu a respectat!”

18:25

OFICIAL! Kolo Muani a fost împrumutat de PSG la Juventus Torino

18:15

Qarabag – FCSB LIVE TEXT (19:45). Campioana speră la optimile Europa League. Echipa de start a roş-albaştrilor

1 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 2 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 3 Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de oltenis 4 Transfer de lux rezolvat de Rapid în locul lui Aaron Boupendzas 5 Pe ce loc a urcat Jaqueline Cristian în clasamentul WTA. Va fi cel mai bine clasată jucătoare din Românias 6 „Caz închis!” Mohamed Salah şi Van Dijk pleacă gratis de la Liverpool şi vor fi coechipieri la noua echipă. Şoc pe piaţa transferurilors

Top 4 zodii puternice până la finalul lunii ianuarie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele

3 zodii vor socializa mai mult în 2025. Află dacă te numeri printre ele

Citește și