Gigi Becali şi-a făcut toate calculele pentru titlu, după victoria cu Dinamo. Unde se va face diferenţa: „Începe bătaia”
Publicat: 30.03.2025, 23:55.
Gigi Becali şi-a făcut toate calculele pentru titlu, după ce FCSB a învins-o pe Dinamo, scor 2-1, în etapa a doua de play-off. Patronul campioanei a transmis că totul se va decide în confruntările dintre echipa sa, Universitatea Craiova şi CFR Cluj.
Gigi Becali a declarat că Universitatea Craiova s-a schimbat radical, după revenirea lui Mirel Rădoi în Bănie. Patronul campioanei a transmis că tehnicianul i-a pus la punct, din toate punctele de vedere, pe olteni, şi l-a lăudat şi pe Alexandru Mitriţă.
Gigi Becali şi-a făcut toate calculele pentru titlu, după Dinamo – FCSB 1-2
După ce la începutul play-off era convins că FCSB va deveni campioană în etapa a şasea, în Giuleşti, Gigi Becali a revenit asupra declaraţiilor sale şi a spus că nu vrea să se mai gândească la un astfel de scenariu.
Becali a transmis că nu mai poate prezice când echipa sa va cuceri un nou titlu, dată fiind schimbarea de joc a rivalilor de la Universitatea Craiova.
„Mitriţă e de valoare inestimabilă. Mai e şi Baiaram Ei au acolo jucătorii de sute de mii, mai mulţi. Dacă nu venea Mirel, mai juca vreodată Craiova ce joacă acum. ‘Mire’ i-a făcut să joace, e finul meu, îl laud. Nu numai jocul, de când a venit el, joacă tot meciul. Ei se retrăgeau, ‘Mire’ i-a făcut şi fizic.
Dacă acum se termină, fără meciul de mâine, suntem campioni. Noi suntem pe primul loc. Noi am terminat sezonul regular cu două puncte peste.
Lupta e în trei, cred că noi…spuneam că vom câştiga la pas, nu mai spun aşa. Nu mai zic, e o altă Craiova. Fiind altă Craiova, nu mai zic aşa. Cine să facă alianţă împotrivă…ce să facă. Rapidul, ce să facă? Trebuie să termine peste U Cluj, nu mai visăm alianţă.
Campionatul acesta se va juca în meciurile directe, FCSB – Craiova, CFR – FCSB, CFR – Craiova. Cine va câştiga cele mai multe puncte din aceste şase meciuri, ăla va fi campion. Meciurile care urmează pentru noi…CFR va juca cu Craiova în următorul meci, începe bătaia”, a declarat Gigi Becali, conform digisport.ro, după Dinamo – FCSB 1-2.
Gigi Becali l-a făcut praf pe Ştefan Târnovanu, după Dinamo – FCSB 1-2
Gigi Becali l-a făcut praf pe Ştefan Târnovanu, după Dinamo – FCSB 1-2. Patronul de la FCSB a spus că îl scotea din prima echipă pe Târnovanu dacă FCSB primea gol în a doua repriză.
„Eu, după mine, eu l-aş scoate. Atât de mult m-a deranjat. Distrugi echipa, poţi să pierzi un campionat din prostia ta. Şi aşa nu ai habar cu piciorul să joci, dă mingea, ce faci tu? Era adio! Să-i mulţumească lui Dumnezeu. Îl uitaţi. La revedere, dacă era după mine. A făcut exact ca Vlad. De ce la Vlad a fost adio?
E mai bun ăla care nu face prostii, care nu ia gol la mişto. Nu eşti tu portar de picior. Dacă nu-i cerţi, că el aude, există tehnologia. Îi pare rău şi lui. Dacă se uită, să vadă el dacă mai face vreodată în viaţa lui. Unul când vede că apără de doi-trei ani numai el, ajungi la echipa naţională, trebuie să ştie şi cu piciorul. Eşti anti-picior. Ce contează ce a făcut?„, a spus Gigi Becali la primasport.ro.