Gigi Becali, uluit de Darius Olaru după FCSB – Olympiacos 0-0: „Nu e om, e maşină”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 29.11.2024, 19:17
Gigi Becali a fost uluit de prestaţia lui Darius Olaru din FCSB – Olympiacos 0-0. Patronul de la FCSB l-a descris în doar câteva cuvinte pe căpitanul echipei.
Gigi Becali a fost uluit de Darius Olaru în meciul cu grecii de la Olympiacos Pireu. Patronul FCSB l-a comparat pe Olaru cu o „maşină” pentru modul în care a alergat.
Darius Olaru l-a uluit pe Gigi Becali după prestaţia din FCSB – Olympiacos 0-0
”Olaru e ceva, parcă e rachetă. Aleargă în continuu. Nu înțeleg de unde aleargă atât. Nu e om, e mașină”, a spus Gigi Becali conform fanatik.ro.
Întrebat despre eliminarea lui Bîrligea, Darius Olaru a izbucnit în râs
Darius Olaru a avut prima reacţie la finalul meciului FCSB – Olympiacos, scor 0-0, din grupa principală a Europa League. Căpitanul roş-albaştrilor a recunoscut că rezultatul de pe Arena Naţională nu îl mulţumeşte. Acesta a început să zâmbească în momentul în care a fost întrebat despre eliminarea suferită de Daniel Bîrligea.
”Nu pot să spun că sunt per total mulțumit. Am început bine a doua repriză și simțeam că putem mai mult. Chiar dacă prima repriză nu a fost printre cele mai bune, am avut niște discuții la pauză și simțeam pe începutul reprizei a doua că putem mai mult.
Este un format nou, deja jucasem atâtea meciuri în Europa. Avem foame de rezultate. Am început bine (n.r. parcursul din Europa League), l-am continuat bine și trebuie să ne gândim mai departe și nu putem să ne mulțumim încă. Vreau să forțăm să intrăm în primele 8. Avem un grup bun și putem face asta.
Nu vreau să mă gândesc la cât % suntem calificați, vreau să mă gândesc la următoarele meciuri de campionat. La următorul meci de Europa vreau să ne gândim la victorie (n.r. meciul cu Hoffenheim, din deplasare).
Nu am avut emoții (n.r. după accidentarea lui Ngezana și eliminarea lui Bîrligea), pentru că știam că cine va intra în locul lui ’Siya’ va juca bine. La eliminarea lui Bîrligea… (n.r. a început să zâmbească). Parcă suntem obișnuiți să jucăm în zece oameni, a fost și eliminarea mea la Salonic. Am arătat că suntem un grup unit atunci când echipa are nevoie. Arată că echipa are forță. Trebuie să câștigăm orice meciuri vor veni în continuare”, a declarat Darius Olaru la digisport.ro.