Ivan Martic a revenit la Universitatea Craiova! Fundaşul a fost deturnat din drumul spre Elveţia: „Trebuia să semnez cu altă echipă!”

De Dragoș Vasile
Publicat: 11.07.2022, 19:25

Ivan Martic despărțit Universitatea Craiova

Ivan Martic despărțit Universitatea Craiova

Ivan Martic, prezentat la Universitatea Craiova / Facebook Universitatea Craiova

Ivan Martic a revenit la Universitatea Craiova. Fundaşul dreapta de 31 de ani a fost deturnat de olteni din drumul spre Elveţia. Dezvăluirea a făcut-o chiar fotbalistul, la primul său interviu după prezentare.

Reclamă

Ivan Martic a semnat un contract valabil pentru două sezoane cu Universitatea Craiova. Acesta a mai evoluat la gruparea din Bănie între 2017 și 2020, perioadă în care a câştigat Cupa României şi a evoluat în peste 70 de meciuri pentru olteni.

Reclamă

Ivan Martic a revenit la Universitatea Craiova

Ivan Martic este al doilea transfer făcut de echipa lui Mihai Rotaru, după fundaşul Raul Silva.

”Mă simt foarte bine. Sunt foarte fericit că sunt aici. Negocierile au fost rapide. Trebuia să semnez cu altă echipă din Elveția marți și am semnat cu Craiova duminică dimineață. A fost o alegere ușoară. Am ales cu inima. A fost frumoasă revederea cu foștii colegi.

Obiectivul este să creăm o mentalitate foarte bună, să câștigăm fiecare meci. Am vorbit romană la Sion. Era un moldovean acolo și vorbeam cu el. Am văzut meciul lui Sepsi cu CFR. Sepsi e o echipă foarte bună. Bergodi a făcut o echipă bună, s-a văzut că are putere. Mă aștept la un meci foarte greu”, a anunţat Ivan Martic.

EXCLUSIV | Laszlo Balint face ”revoluție” totală la Universitatea Craiova

Laszlo Balint face ”revoluție” totală la Universitatea Craiova. Antrenorul vrea să schimbe strategia după plecarea lui Laurențiu Reghecampf și să facă performanță în Bănie. În exclusivitate pentru Antena Sport, tehnicianul pe care mizează Mihai Rotaru a vorbit despre planurile sale.

Sezonul trecut, cu ”Reghe” pe bancă, Universitatea Craiova a terminat pe locul 3 în play-off, fiind departe de lupta la titlu dintre CFR Cluj şi FCSB. Totodată, „oltenii” au ratat calificarea în finala Cupei României, fiind eliminaţi de Sepsi, care urma să câştige trofeul.

„Prefer să îi spun stimul. Momentul în care te baţi la obiective importante, există presiune. Trebuie să fii la cel mai bun nivel al tău. Am venit să muncesc de dimineaţă până a doua zi de dimineaţă, până la ultima picătură de sudoare. Mă bucur că am găsit un grup foarte bun, axat pe obţinerea de performanţe.

De aceea, lucrurile au evoluat destul de bine în acest cantonament. A fost lung, dar a venit bine. Era important să ne cunoaştem, să avem discuţii şi să se familiarizeze cu principiile mele. Fiecare antrenor are filosofia lui şi propriile principii. Vor fi schimbări, dar nu radicale, e adevărat. Din punct de vedere al abordării, îmi doresc să vin cu o filosofie care cred că mi se pliază ca stil şi personalitate. E un proces care necesită timp, nu se face peste noapte.

Laszlo Balint: „Primul mesaj spus în vestiar e că mă bazez foarte mult pe respect!

Băieţii sunt receptivi. Rămânem la acelaşi sistem. În funcţie de jucătorii care vor veni, vom avea un sistem de rezervă. Nu contează doar sistemul, ci principiile. E un lot cu calitate. Sunt jucători de calitate care an de an s-au bătut la trofee. Avem nevoie de ceva în plus. Sper ca acest plus să vină din spiritul pe care vreu să îl vedem. Un spirit care ne permite să ne batem şi să luptăm pentru fiecare metru de teren. La sfârşit, să fim capabili să ne uităm ochi în ochi şi să avem ce să ne reproşăm.

Primul mesaj spus în vestiar e că mă bazez foarte mult pe respect. Nu numai pe respectul pentru mine, cât pe cel pentru meserie. Trebuie să dea tot ce au mai bun în fiecare zi şi mă refer şi la ce se întâmplă în afara stadionului”, a spus Laszlo Balint, în exclusivitate pentru Antena Sport.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga meciul Qarabag - FCSB?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55

PSG, victorie cu Manchester City după o revenire fabuloasă! „Cetăţenii”, în pericol să fie OUT din Champions League! Cum arată clasamentul, cu o etapă înainte de final

23:41

Foto„Piesa de muzeu” scoasă la licitaţie de Mercedes. Preţul fabulos al monopostului din 1954

23:28

Kylian Mbappe a început să râdă, după ce a văzut gafa uriaşă comisă de portarul lui Salzburg! Reacţie virală a starului lui Real Madrid

22:54

Rodrygo, „dublă” de vis în Real Madrid – Salzburg! Vinicius şi Bellingham, pase spectaculoase în Champions League

22:49

Ofertă de 350 de milioane de euro pentru Vinicius Junior. Brazilianul ar putea doborî recordul de cel mai scump transfer din istorie

22:21

Verdict despre transferul lui Denis Ciobotariu la Rapid: „Nu poate juca peste el”

1 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 2 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 3 Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de oltenis 4 Transfer de lux rezolvat de Rapid în locul lui Aaron Boupendzas 5 Pe ce loc a urcat Jaqueline Cristian în clasamentul WTA. Va fi cel mai bine clasată jucătoare din Românias 6 „Caz închis!” Mohamed Salah şi Van Dijk pleacă gratis de la Liverpool şi vor fi coechipieri la noua echipă. Şoc pe piaţa transferurilors

Cum își atrag zodiile sufletul pereche, potrivit astrelor. Care este arma lor secretă în iubire

4 zodii au o personalitate magnetică. Află dacă te numeri printre ele

Citește și