Malcom Edjouma are un singur vis: „Trebuie să câștigăm campionatul! Titlul cu FCSB îl avem toţi în cap!”

De Dragoș Vasile
Publicat: 30.04.2022, 18:25

Malcom Edjouma, în timpul unui meci pentru FCSB

Basarab Panduru îl pune la zid pe Malcom Edjouma, după faultul din FC Voluntari - FCSB 1-2

Malcom Edjouma, în timpul unui meci pentru FCSB/ Hepta

Malcom Edjouma (25 ani) visează să câştige titlul cu FCSB. Echipa lui Toni Petrea se află la două puncte în spatele lui CFR Cluj, iar roş-albaştrii vor cu orice preţ să spargă gheaţa după 7 ani de aşteptare.

Reclamă

În cadrul unui interviu, fotbalistul comparat cu Paul Pogba a transmis că întregul vestiar al FCSB se gândeşte la cucerirea campionatului.

Reclamă

Malcom Edjouma visează să câştige titlul cu FCSB

„Am fost transferat de FCSB în februarie, înainte de sfârșitul perioadei de transferuri. Acum sunt aici să lupt pentru titlu, pentru campionat. Suntem pe locul doi, la două puncte distanță de prima poziție și mai sunt patru meciuri. Primul loc este un obiectiv pe care îl avem cu toții în cap și pe care nu îl ascundem. Trebuie să câștigăm campionatul și suntem foarte aproape, suntem mai aproape decât în anii anteriori așa că trebuie să rămân concentrat până în ultima zi.

Întotdeauna vreau să câștig, nu mă interesează să am un meci bun, să marchez un gol sau o pasă de gol, toate calitățile mele contează pentru jocul colectiv. Nu-mi place să pierd așa că nu voi fi fericit cu asta. Posibilul triumf în campionat îmi oferă încredere și ar fi un lucru extraordinar, pentru că acest sezon a fost unul bun pentru mine și echipa mea. Au trecut mulţi ani de la ultimul titlu câștigat de FCSB, iar primul loc va juca în calificările pentru Champions League, sunt lucruri care contează foarte mult pentru club și suporteri.

Mi-aș dori să realizez aceste lucruri pentru finalul sezonului, iar apoi vom vedea. Rămân concentrat pentru că acest an calendaristic va fi unul foarte important pentru mine. Rămân concentrat și îmi continui dezvoltarea în clubul meu, apoi vom vedea mai târziu”, a declarat Malcom Edjouma, în cadrul interviului pentru CFOOT.

Gigi Becali, ”fermecat” de Malcom Edjouma

Malcom Edjouma a fost primul transfer al iernii de la FCSB. Gigi Becali l-a adus pe fotbalist de la FC Botoșani. Patronul roș-albaștrilor a fost ”fermecat” de mijlocașul defensiv de 25 de ani.

Gigi Becali le-a plătit celor de la FC Botoșani 330.000 de euro pentru mijlocașul defensiv. Acesta a semnat un contract pentru următorii 4 ani, iar patronul roș-albaștrilor i-a garantat postul de titular.

”Da, l-am luat. Îl mai las două meciuri și vine. A semnat pe 4 ani, iar Botoșani a primit 330.000 de euro. Am băgat-o la vrăjeală cu Miculescu ca să nu aflați voi de Edjouma.

Nu cred că mai aducem pe cineva. Eu visam de mult timp un jucător închizător care să urce cu mingea la picioare, să dea goluri. Eu nu mai dau bani pe jucători, dar el e ieșit din comun el. Nu o să mai fie Șut titular”, spunea Gigi Becali, în exclusivitate, pentru Antena Sport.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
13:54 „Ce mesaj ați primit de la Gigi Becali?” Reacția lui Elias Charalambous. Dezvăluiri de la sărbătoarea de titlu a FCSB-ului 13:48 „Lipsă totală de respect!” Galeria lui Rapid boicotează meciul cu CFR Cluj! Anunțul de ultim moment 13:17 Cursa de sprint de la Marele Premiu din Miami, 19:00, LIVE pe Antena 3 CNN și LIVE STREAM în AntenaPLAY 13:07 „Îmbătrânește urât! El e tatăl Cooperativei” Atac total la adresa lui Mircea Lucescu, după acuzațiile incredibile de blat 12:56 Noi detalii despre starea lui George Pușcaș, după operație! Veste importantă pentru Edi Iordănescu, înainte de EURO 12:10 „E fratele meu mai mic!” Dennis Man, mesaj superb despre relația cu Valentin Mihăilă! A vorbit și despre echipa națională 11:56 FotoSecretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase ore! 11:34 „E numărul 1 de departe” Marius Șumudică știe cine trebuie să apere poarta României la EURO! Mesaj direct pentru Edi Iordănescu 11:05 Sporting – Portimonense LIVE VIDEO în AntenaPLAY (20:00)! Boavista – Gil Vicente se joacă de la 17:30. Spectacol în Liga Portugal 11:03 „Instanța spune că e primul titlu al FCSB-ului!” Ce a spus Adi Popa despre șansele ca echipa lui Gigi Becali să revină în Ghencea Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și