Mihai Rotaru a găsit un nou antrenor pentru Universitatea Craiova! Un fost selecţioner, gata să vină în Bănie
De Viviana Moraru
Publicat: 29.10.2023, 14:39
Mihai Rotaru a găsit un nou antrenor pentru Universitatea Craiova. Ivaylo Petev, fostul antrenor al celor de la Ludogoreţ, e pe punctul de a-i prelua pe olteni, rămaşi fără antrenor după plecarea lui Laurenţiu Reghecampf.
În ultimele etape, Dragoş Bon şi Corneliu Papură s-au ocupat de antrenamentele celor de la Universitatea Craiova.
Mihai Rotaru a găsit un nou antrenor pentru Universitatea Craiova
Conform gsp.ro, Ivaylo Petev este alesul lui Mihai Rotaru. Acesta este un tehnician bulgar, care s-a despărţit în urmă cu mai puţin de o săptămână de Ludogoreţ.
Petev a reuşit să câştige atât campionatul în Bulgaria, cât şi Cupa, în sezonul trecut petrecut pe banca celor de la Ludogoreţ.
De-a lungul carierei, viitorul antrenor al celor de la Universitatea Craiova le-a mai pregătit pe Levski Sofia, AEL Limassol, Dinamo Zagreb, Omonia Nicosia, Al Qadsiah şi Jagellonia. Acesta a mai fost selecţionerul Bosniei şi al Bulgariei.
Alături de Bosnia, Petev a învins naţionala României anul trecut, în Liga Naţiunilor, scor 1-0.
Ivaylo Petev a fost demis de Ludogoreţ pe 23 octombrie, după remiza cu Arda, scor 0-0, din deplasare. Campioana en-titre din Bulgaria se află în prezen pe locul 5, cu 24 de puncte, la opt puncte distanţă de primul loc, dar şi cu trei meciuri mai puţin disputate fraţă de liderul Cherno More.
Universitatea Craiova se află în prezent pe locul patru în Liga 1, cu 22 de puncte, acumulate după 13 runde disputate. În această etapă, oltenii se vor duela cu Rapid, pe stadionul din Giuleşti.
„Universitatea Craiova e un FCSB mai mic!” Mihai Rotaru, comparat cu Gigi Becali
Mihai Rotaru este comparat cu Gigi Becali de către impresarul Florin Manea. Acesta susține că Universitatea Craiova „este un FCSB mai mic”, deoarece patronul oltenilor se implică la fel de mult ca latifundiarul din Pipera.
Florin Manea a declarat că Mihai Rotaru este foarte implicat la echipa sa. Acesta este de părere că cei de la Universitatea Craiova sunt foarte pretențioși în ceea ce privește echipa.
„Craiova e un FCSB mai mic. Știu și din auzite că Rotaru se implică la echipă ca Becali. Sunt prețioși ăstia de a Craiova. Nu văd să câștige titlul sezonul ăsta si nici nu-l vor vedea.
Eu cred că este anul lui Gigi. După 20 de ani de când e în fotbal, pot spune că Gigi a învățat și că acum se pricepe la fotbal. Și nu sunt ironic. A învățat, a studiat și cred că acesta este anul lui. Așa simt eu.
E o simbioză între Gigi, Meme Stoica, Haralambie și Pintilii. Eu așa cred, că FCSB va fi campioană”, a declarat Florin Manea, conform playsport.ro.
- Mihai Rotaru a găsit un nou antrenor pentru Universitatea Craiova
- Alegerea patronului din Bănie
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY