Mihai Rotaru regretă plecarea lui Mirel Rădoi: „Este extrem de frustrant! E o nebunie!”
De Alexandru Ivan
Publicat: 9.12.2022, 17:17
Mihai Rotaru regretă plecarea lui Mirel Rădoi. Patronul Universității Craiova susține că nu ar fi vrut să se despartă de tehnician.
Mirel Rădoi a plecat joi de la conducerea Universității Craiova, după doar trei luni petrecute la clubul din Bănie. Deși s-a scris că Rotaru ar fi forțat plecarea lui Rădoi, patronul oltenilor a negat vehement.
Mihai Rotaru regretă plecarea lui Mirel Rădoi
„Este exclus, nu l-am împins spre demisie. A venit după meciul cu Petrolul și a zis că vrea să închidem colaborarea. Dacă voiam să o închidem, închideam de acum două luni de zile, dar i-am spus ‘Nu, Mirel, dacă sunt probleme le rezolvăm’. E o nebunie să schimbi antrenorul.
Toată lumea spune că patronii sunt nebuni, schimbă antrenorul, își fac plăcerea asta. Nu este adevărat, e o stare de disconfort fantastică atunci când tu schimbi filosofia unei echipe. Până astăzi te-ai întâlnit în fiecare dimineață în sufrageria ta cu o persoană și acum te întâlnești cu alta. Trebuie să discuți, trebuie să îl înțelegi, să te înțeleagă.
Este extrem de frustrant să schimbi antrenorul. Am încercat să îi creez toate condițiile, am spus și acum câteva zile, pentru a fi confortabil”, a spus Mihai Rotaru, conform sport.ro.
Mirel Rădoi, făcut praf de Pavel Badea
Mirel Rădoi a fost făcut praf de Pavel Badea, după ce şi-a dat demisia de la Universitatea Craiova. Directorul grupării din Bănie nu îşi explică decizia luată de Rădoi, care a şi inflamat spiritele în vestiar.
„Dacă va continua de aceeași manieră, nu va reuși pe nicăieri„, este avertismentul pe care i l-a transmis Pavel Badea lui Rădoi.
„Mie nu mi-e greu să colaborez cu Sorin Cârțu. Ar trebui să fie un plus pentru orice antrenor că-l are pe Cârțu lângă el. Eu, dacă eram antrenor la Craiova, aș fi încercat să-l atrag pe Cârțu alături de mine, nu să fiu mândru și orgolios.
Am fost un susținător al lui Mirel Rădoi până la un anumit moment, dar trebuie să te comporți ca un antrenor! Nu poți să te comporți cu lipsă de încredere față de grupul pe care îl conduci, grup pe care tu l-ai acceptat în momentul în care ai venit aici. Dacă va continua de aceeași manieră, nu va reuși pe nicăieri. Plus că patronii din Liga 1 nu vor dori un antrenor care să vină să-i dărâme moral pe jucători, declarându-i nepregătiți și lipsiți de valoare. (…) În acest context, nu poți continua fără să existe repercusiuni în activitatea sa.
Sigur, Mirel Rădoi are o parte veridică în ceea ce spune. Este clar că sunt anumite problemele ce țin de club. Dar tu, ca antrenor, trebuie să rezolvi aceste probleme dacă vrei să duci echipa la următorul nivel. Vrei să lași totul dărâmat și să pleci? A venit, a început să dărâme și acum fuge. Asta a făcut!
Patronul și președintele Cârțu declară că nu vor să-l schimbe, iar el își dă demisia. Ce spune asta? Că nu ai încredere în grup, că nu-ți asumi responsabilitatea!„, a declarat Pavel Badea pentru gsp.ro.
Mirel Rădoi şi-a anunțat demisia de la Universitatea Craiova!
Mirel Rădoi şi-a dat demisia de la Universitatea Craiova. Mirel Rădoi a fost extrem de nervos după ce Universitatea Craiova a fost eliminată din Cupa României.
Echipa lui Mirel Rădoi a fost învinsă de FC Argeş, iar situaţia antrenorului devine din ce în ce mai dificilă.
„Nu mai pot aduce un plus la nivel de echipă, de grup ca şi băieţi. Acum o să urmeze să îi anunţ pe jucători. Între mine și jucători nu s-a întâmplat nimic. Cred că nea Sorin a înțeles greșit mesajul. I-am zis că îi sunt mereu recunoscător că m-a debutat ca fotbalist.
Dar să ne spună nouă ce să facem la meciuri, la antrenamente… nu am acceptat și nu voi accepta asta niciodată! Nu am ceva cu el, zic doar ce m-a deranjat. Eu le spun în față. Cred că indiferent cine face propunerile, tot patronul Mihai Rotaru a fost cel care m-a adus.
Drumul a fost lung de la flash interviu până aici. Pe drum am luat decizia! În momentul în care stai și le pui cap la cap… am tot colectat informații cât am fost aici. Decât să fie o situație implozivă, mai bine plec eu! Apoi lucrurile se vor lămuri. Nu făceam decât să ne păcălim singuri dacă mai rămâneam.
Îmi pare rău doar că nu am reușit să ne calificăm în Cupă. Nu mi-a fost ușor nici mie să îi văd așa. Dar concluzia e că nu am putut face mai mult. Au apărut aceste lucruri interne care au dinamitat situația”, a spus Mirel Rădoi, după eliminarea Universității Craiova din Cupa României.
- Mihai Rotaru îl regretă pe Mirel Rădoi
- Ce a spus patronul Universității Craiova
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY