Mihai Stoica a venit cu răspunsul pentru Cristian Săpunaru. Reacție neașteptată: „Sunt total de acord cu el”
De Alex Ioniță
Publicat: 3.02.2024, 13:07
Mihai Stoica a venit cu răspunsul pentru Cristian Săpunaru. Managerul general de la FCSB a reacționat, după ce căpitanul de la Rapid a menționat că echipa lui Elias Charalambous nu este, momentan, campioana României.
În momentul de față, FCSB este lider detașat în Liga 1, la 11 puncte de principalele contracandidate CFR Cluj și Rapid. Chiar dacă mulți specialiști îi văd echipa lui Gigi Becali deja campioană, Cristi Săpunaru a ținut să menționeze că soarta campionatului poate fi întoarsă. Acum, „MM” Stoica i-a dat dreptate rapidistului.
Mihai Stoica a venit cu răspunsul pentru Cristian Săpunaru
Oficialul vicecampioanei este de acord cu opinia lui Săpunaru și a dat exemplu un sezon anterior al Ligii 1, atunci când CFR Cluj a fost la 14 puncte avans în fruntea clasamentului. Mihai Stoica a menționat că se poate întâmpla orice în campionat, având în vedere formatul actual al competiției.
„Sunt total de acord cu Cristi Săpunaru, clar că se joacă, dacă în campionatul 2021/22 CFR a avut 14 puncte avans înainte de play-off, au rămas 7 și după trei etape s-au făcut 8, iar noi am ajuns la mâna noastră, în două etape din 8 s-au făcut două.
E clar că se poate întâmpla orice. Pe mine nu mă veți auzi că voi vorbi: ‘Domnule, gata, s-a luat campionatul’, pentru că știu că nu e așa”, a spus Mihai Stoica.
FCSB va juca următorul meci din Liga 1, pe teren propriu, cu Farul Constanța, campioana en-titre a României. Duelul va avea loc pe data de 5 februarie, de la ora 20:00 și va fi în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Ce a spus Cristian Săpunaru despre FCSB
Cristian Săpunaru a vorbit despre FCSB şi a răbufnit atunci când i-a fost transmis că lumea fotbalului consideră că FCSB e deja campioană.
„Ei spun, noi nu ascultăm. Noi ne facem treaba noastră. Hai să le dăm titlul de campioană și noi jucăm pentru locurile doi și trei, nu?
Mai e mult până la sfârșitul campionatului. Asta e părerea mea fără să fiu ironic sau fără să caut scandal cu nimeni. Mai sunt meciuri de jucat.
M-am săturat să tot vorbesc de lupta la titlu. Prefer să vorbesc acum de la meci la meci. Se fac niște calcule care nu ar trebui făcute acum. Nu s-a intrat în play-off. Nu știm cu câte puncte se va intra acolo.
Noi avem obiectiv locurile unu-trei și cel mai important meci e cel cu Oțelul Galați de acasă. Echipa care nu a pierdut în deplasare. Cum le va fi în Giulești… Va fi un meci greu, cum ne va fi și nouă”, a spus Săpunaru, potrivit sport.ro.
- Mihai Stoica a venit cu răspunsul pentru Cristian Săpunaru
- Ce a transmis oficialul vicecampioanei României
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY