Mircea Lucescu s-a decis! Se implică financiar la Dinamo! Veste uriaşă pentru „câini”
De Viviana Moraru
Publicat: 18.03.2024, 13:58
Mircea Lucescu s-a decis şi se implică financiar la Dinamo! Antrenorul român va contribui la modernizarea secţiilor de copii şi juniori din cadrul clubului alb-roşu, secţii unde se mai implică şi Ionuţ Lupescu, Ionel Dănciulescu şi Marius Niculae.
Mircea Lucescu a fost prezent şi la mai multe antrenamente ale lui Dinamo, în ultima perioadă. De asemenea, „Il Luce” a fost surprins şi pe stadion, la meciurile de acasă ale „câinilor”, alături de Ionuţ Lupescu.
Mircea Lucescu s-a decis şi se implică financiar la Dinamo
Conform prosport.ro, Mircea Lucescu va contribui financiar pentru modernizarea infrastructurii centrului de copii şi juniori de la Dinamo. „Il Luce” se va implica astfel în proiectul condus de Ionuţ Lupescu.
Concret, „Kaizerul” a iniţiat un proiect pentru modernizarea academiei de fotbal a lui Dinamo. Ionuţ Lupescu, care ocupă funcţia de preşedinte de onoare al Clubului Sportiv din Ştefan cel Mare, îi are alături şi pe Marius Niculae şi Ionel Dănciulescu, cei care sunt angrenaţi în conducerea centrului de copii şi juniori.
Aceştia îşi doresc să se construiască o nouă suprafaţa de joc la centrul de copii şi juniori, unde în prezent este „Velodromul”, asta în contextul în care s-a aprobat şi contruirea unei noi arene pentru Dinamo.
Sursa citată anterior notează faptul că Mircea Lucescu s-a interesat de proiectul pentru copii şi juniori de la Dinamo, a mers chiar în Ştefan cel Mare, şi i-a asigurat pe oficialii de la CS Dinamo că va sponsoriza financiar lucrarea.
Totodată, Mircea Lucescu a fost în „vizită” şi la echipa din Liga a 3-a, CS Dinamo. Antrenorul român a mers în vestiarul „câinilor”, înaintea partidei cu Popeşti Leordeni, prima partidă din 2024 pentru „câinii” lui Marius Bratu.
De asemenea, şi Cristi Borcea se va implica financiar şi va sponsoriza lucrările de la centrul de copii şi juniori. Fostul şef al lui Dinamo va oferi suma de 100.000 de euro.
Mircea Lucescu, atac fără precedent: „Negoiţă a distrus Dinamo!”
Mircea Lucescu a lansat un atac fără precedent la adresa lui Ionuţ Negoiţă. Totul a pornit după ce fostul patron de la Dinamo a spus că nu crede în varianta ca Lucescu să se implice alături de Ion Ţiriac la Dinamo.
Mircea Lucescu nu a rămas dator şi a spus că Negoiţă e cel care a „distrus” Dinamo şi că a dus echipa în faliment. Mai mult, Mircea Lucescu i-a transmis lui Negoiţă să dea înapoi terenurile de la Săftica pentru a se construi baze de antrenament.
„Nu a fost un dialog la distanță. Nu are niciun rost. Văd că unul ca Negoiță, care pur și simplu a distrus Dinamo, a luat o parte din Săftica, el a profitat și îmi face mie observație. Am fost un antrenor care a dus o echipă la un anumit nivel, el trebuia să susțină echipa, să o ducă mai departe, pentru că el căuta imagine, popularitate.
A căutat avantaje materiale în detrimentul echipei de fotbal și a clubului Dinamo. Își permite să îi judece pe alții. Eu sunt doar un antrenor și cred că am ajutat-o pe Dinamo mai mult decât el. El nu a făcut decât să profite de situația lui Dinamo. A dus echipa în faliment, a dus-o în insolvență.
Au fost oameni care nu aveau ce să caute în lumea fotbalului. Și la nivelul Federației, Mircea Sandu, care a profitat enorm. A obținut și rezultate, e adevărat, dar nu s-a gândit ce ar fi trebuit să facă el. Au neglijat echipele de juniori. Rezultatele din anii 90 au fost determinate de modul în care s-a lucrat în anii 80. Să sperăm că această calificare a echipei naționale va produce un eveniment în fotbalul românesc”, a spus Mircea Lucescu la digisport.ro.
- Mircea Lucescu s-a decis şi se implică financiar la Dinamo
- Cum îi va ajuta pe „câini”
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY