Mircea Rednic, supărat după Universitatea Craiova – UTA Arad 3-0: „Noi am vrut să rupem plasa, să dăm golazo”
De Alex Masgras
Publicat: 19.08.2023, 0:11
Mircea Rednic, supărat după Universitatea Craiova – UTA Arad 3-0. Arădenii au pierdut la scor de neprezentare partida de pe stadionul Ion Oblemenco. La finalul partidei, Mircea Rednic s-a plâns de faptul că jucătorii săi nu au profitat de ocaziile avute.
Universitatea Craiova, fără înfrângere în acest sezon, se află pe primul loc, după primele şase etape ale sezonului din Liga 1. Pentru echipa lui Laurenţiu Reghecampf au marcat Baiaram, Creţu şi Screciu.
Mircea Rednic, supărat după Universitatea Craiova – UTA Arad 3-0: „Noi am vrut să rupem plasa, să dăm golazo”
La finalul meciului de pe Ion Oblemenco, Mircea Rednic le-a reproşat jucătorilor de la UTA că nu au luat cele mai bune decizii la finalizare şi nu au profitat de ocaziile avute. Rednic i-a dat ca exemplu pe olteni, care au marcat cu şuturi plasate, în timp ce arădenii au încercat „să rupă plasa”. Cu toate acestea, Rednic crede că scorul înregistrat vineri seară a fost prea mare în favoarea oltenilor:
„Poate nu meritam ca scorul să fie aşa mare, ţinând cont de prima repriză. Am început prost, ne-am lăsat surprinşi şi am primit gol.
După primul gol am avut ocazii clare. Ăsta e fotbalul, dacă nu eşti serios în faţa porţii, iar asta le-am reproşat toată săptămâna… Au făcut finalizare şi nu au dat goluri. Poate e vorba şi de calitate.
Ei cum au dat primul gol? Plasat. Al doilea gol plasat. Noi am vrut să rupem plasa, să dăm golazo şi nu am reuşit să înscriem. După ce au dat primul gol nu au mai avut ocazii. Ok, au avut posesie, dar au şi jucători de calitate, care pot face acest lucru.
Am mai luat un gol care s-a anulat din fază fixă şi nu e prima oară, e vorba de responsabilitate. Golul trei a venit tot din urma unui corner şi aşa s-a scris istoria acestui meci
E clar, au fost şi schimbări. Mă bucur că am reuşit să aducem un atacant. Avem nevoie de calitate. La Rareş şi la jucătorii tineri nu e vorba de calitate. Acolo i-a sărit mingea şi a ales varianta cea mai proastă. Noi ne-am creat ocazii, iar până la meciul acesta nu le-am avut. E o creştere din punct de vedere fizic.
Nu uitaţi că în primele patru partide am condus. Sunt lucruri pozitive. E normal ca atunci când se schimbă mulţi jucători să fie nevoie de timp. Jucăm cu echipe bune. Craiova are calitate. Ei ce schimbări au făcut? Sunt aceeaşi echipă de doi ani”, a declarat Mircea Rednic, la finalul meciului cu Universitatea Craiova, potrivit digisport.ro.
- Mircea Rednic, supărat după Universitatea Craiova – UTA Arad 3-0
- Antrenorul arădenilor crede că scorul de pe Ion Oblemenco a fost prea mare
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY