Ovidiu Burcă, mulţumit de elevii săi: „Cei de la CFR au crezut că va fi o plimbare în parc, nu a fost aşa”

De Bogdan Stănescu
Publicat: 9.10.2023, 0:18

Ovidiu Burcă, mulţumit de elevii săi

Ovidiu Burcă, mulţumit de elevii săi

Ovidiu Burcă, la finalul unui meci/ Profimedia Images

Ovidiu Burcă e mulţumit de elevii săi după Dinamo – CFR Cluj 1-1. Antrenorul „câinilor” a punctat evoluţia bună din prima repriză.

Reclamă

Burcă a recunoscut că în a doua repriză Dinamo a suferit, dar, per total, e satisfăcut de joc şi de rezultat.

Reclamă

Ovidiu Burcă, mulţumit de elevii săi

Cred că ne-am ridicat la nivelul meciului. Ţinem cont că am jucat cu o echipă grea a campionatului, foarte bine aşezată în teren.

Am făcut un meci bun, am încercat să controlăm meciul.

În a doua repriză am suferit un pic. Au venit aici şi au crezut că va fi o plimbare în parc, nu a fost aşa.

O echipă foarte puternică din punct de vedere fizic. Pe unii îi văzusem la televizor, dar când îi vezi pe viu… Unii chiar m-au impresionat.

„Cred că am surprins cu abordarea meciului”

Cred că astăzi am surprins cu curajul pe care l-am avut în abordarea meciului. Cred că la Dinamo aşa trebuie să fie meciurile, şi acasă şi în deplasare.

Ţinând cont că ne-au lipsit foarte mulţi jucători, ne-am dori să avem lotul valid şi eu cred că uşor-uşor vom creşte.

Am discutat destul de mult cu Hakim. El e un om foarte bun, a avut nişte probleme, ştiţi foarte bine. Este un jucător antrenabil, care îşi doreşte foarte mult. Noi suntem în situaţia în care nu putem să luăm jucători care să ne rezolve problemele, ci luăm jucători să le rezolvăm problemele ca să poată să ne ajute.

A fost o săptămână emoționantă, o săptămână neagră pentru dinamoviști. Am fost şi la mormânt, Cătălin Hîldan a fost Unicul Căpitan. Cred că valorile lăsate de el ca legământ le-ați văzut puțin în atitudinea jucătorilor.

Ceea ce trebuie să facem, nu cred că există un secret. Sper să avem continuitate, să putem alege cei mai în formă jucători. Suntem o echipă care îşi doreşte un fotbal total. Nu e uşor, dar eu zic că vom arăta din ce în ce mai bine”, a declarat Ovidiu Burcă pentru digisport.ro după Dinamo – CFR Cluj 1-1.

Hakim Abdallah: „E important să câştigăm fiecare punct”

În acest moment e important să câştigăm fiecare punct.

Am jucat bine în prima repriză. A doua repriză a fost diferită. Trebuie să jucăm bine un meci întreg.

Trebuie să câştigăm, avem nevoie mare de puncte.

E bine pentru echipă că am luat un punct, sunt cât de cât mulţumit. Important pentru mine e să îmi ajut echipa.

Sunt fericit că am marcat prima oară. Jocul e terminat, mâine e o nouă zi. Trebuie să muncim să obţinem mai mult. Cred că nu arătăm îîncă adevărata valoare, nu oferim destul.

Am aflat despre ce s-a întâmplat, că a murit pe teren căpitanul. Am realizat că a făcut mult pentru club. Unicul Căpitan”, a declarat Hakim Abdallah pentru sursa citată după Dinamo – CFR Cluj 1-1.

Dinamo – CFR Cluj 1-1, în etapa a 12-a

Meciul de pe Arena Naţională a început cu un moment de reculegere în memoria lui Cătălin Hîldan. În minutul 7 s-a accidentat Camora, care a şi fost înlocuit. Dinamo a deschis scorul în minutul 10, prin Hakim Abdallah, care a înscris din pasa lui Ilic. După o primă repriză slabă, clujenii au început mai bine în partea secundă, iar Bîrligea a profitat de assist-ul lui Cvek pentru a egala, în minutul 58. S-a terminat 1-1 şi CFR Cluj rămâne pe locul doi în clasament, cu 26 de puncte, cu trei mai puţine decât liderul FCSB. Dinamo ocupă penultimul loc în clasament, al 15-lea, cu 9 puncte.

DINAMO: Golubovic – Lucas Araujo, Bena, Patriche – Cr. Costin, N. Roşu, D. Iglesias (R. Grigore 90), Amzăr – Ilic (N. Roşu 68) – Goncalo Gregorio, Hakim Abdallah (C. Ţîră 83). ANTRENOR: Ovidiu Burcă

CFR CLUJ: R. Sava – Kresic, Ajeti, Morgan (Juricic 66) – Mogoş, Deac (L. Mihai 72), Muhar, Cvek, Camora (M. Ilie 8) – Otele (Fica 72), Bîrligea (Jefte Betancor 66). ANTRENOR: Andrea Mandorlini

Cartonaşe galbene: Amzăr 61, Golubovic 90+2 / Cvek 82, Fica 85, M. Ilie 90+6

Arbitri: Ovidiu Haţegan – Vladimir Urzică, Raul Constantin Ghiciulescu – Ovidiu Robu

Arbitri VAR: Sebastian Colţescu – Ionuţ Marius Bobe

Observator: Irina Mîrţ

Dinamo a ajuns la şase meciuri la rând fără victorie şi rămâne pe penultimul loc în Liga 1, cu 9 puncte.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
18:21

Coșmarul Jelena Ostapenko! Iga Swiatek, o nouă înfrângere în fața letonei! Surpriză la Stutgart

18:19

Rapid – U Cluj LIVE TEXT (20:00). Duel „de foc” între Marius Șumudică și Ioan Ovidiu Sabău. Echipele de start

18:12

Andrei Rațiu, cea mai mare notă din echipa lui Rayo după meciul cu Valencia. Verdictul specialiștilor

17:58

„Nu știu cum se poate explica” Gică Hagi anunță schimbări după Farul – Hermannstadt 1-1: „Acesta e minusul”

17:41

Carlo Ancelotti, anunț despre viitorul său la Real Madrid! Când va lua o decizie

17:30

VIDEOCalificările Marelui Premiu al Arabiei Saudite LIVE VIDEO (19:45, Antena 3 CNN și AntenaPLAY)

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors