Raul Rusescu a criticat politica de transferuri a lui Gigi Becali la FCSB: „Ai greşit omul”
De Dan Roșu
Publicat: 15.12.2024, 14:24
Gigi Becali l-a criticat din nou pe Daniel Popa, jucător adus de la U Cluj pentru 300.000 de euro. Finanţatorul campioanei FCSB este nemulţumit de numărul de goluri marcate de fostul jucător al lui Dinamo.
Popa, atacant cotat la 900.000 de euro, a înscris două goluri şi şi-a trecut în cont şi patru assist-uri. A fost însă util în duelurile cu apărările adverse, susţine Raul Rusescu, care îi ia apărarea jucătorului de 29 de ani.
Raul Rusescu: „A fost o greşeală de la început cu Popa la FCSB”
”Mie mi-a plăcut Daniel Popa, a jucat ce trebuia cu Hoffenheim. Asta face el, s-a achitat foarte bine de sarcini. A fost prezent, a ținut apărarea sus, a câștigat dueluri, s-a luptat cu fundașii adverși.
În acest moment, se pare că FCSB își dorește ca al doilea atacant din lot să marcheze mai mult. Dacă l-ai adus pe Popa să-ți marcheze 20 de goluri pe sezon, înseamnă că ai greșit omul. Nu a fost niciodată jucătorul ăsta.
Dacă asta a fost ideea celor de la FCSB, a fost o greșeală de la început. El e foarte bun în dueluri, e bun să se bată cu apărarea adversă. Punct. Cred că poate pleca de acum, din iarnă, absolut. Să vedem dacă își va dori și el să plece”, a declarat Raul Rusescu, citat de gsp.ro.
Gigi Becali l-a criticat din nou pe Daniel Popa
Daniel Popa a fost titular în partida cu Hoffenheim pentru că Daniel Bîrligea a fost suspendat după eliminarea din meciul cu Olympiacos. Atacantul nu a scăpat de criticile patronului.
„Dacă îl aveam pe Bîrligea, puteam să batem. Săracul, Popa, le-a pierdut pe toate, atât a putut„, a spus Gigi Becali la digisport.ro.
Pe de altă parte, omul cu banii de la FCSB a anunţat şi care sunt atacanţii pe care i-ar dori la echipă, pentru a face faţă în primăvara europeană, acolo unde campioana este ca şi calificată.
„Îmi mai place, ca atacant, de Thiam, de la U Cluj, are forţă, îmi place şi de Alibec. Mă înţeleg cu Gică Hagi. (N.r. Despre Louis Munteanu) Am făcut ofertă, dar mi-a zis Varga că nu se înţelege cu Dan. Dar de ce să fie supărat, e deja pe locul 3. Pe 1 suntem noi, pe U Cluj nu pun„, a mai spus Gigi Becali.