Reacţia lui Mihai Stoica, după acuzaţiile dure aduse staff-ului de Gigi Becali. Cum se apără oficialul FCSB-ului: „Nu mă gândeam”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 11.03.2024, 9:47
A venit reacţia lui Mihai Stoica, după acuzaţiile dure aduse staff-ului de Gigi Becali. Patronul FCSB-ului a acuzat un angajat al clubului după eşecul fără drept de apel suferit în derby-ul cu Rapid, scor 0-4, în ultima etapă a sezonului regular.
Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că şi-a dorit să îl transfere pe Ermal Krasniqi, dar că a fost sfătuit de un membru al staff-ului să nu îl aducă pe kosovar de la CFR Cluj. Atacantul de 25 de ani a dat recital pe Arena Naţională – a marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.
Reacţia lui Mihai Stoica, după acuzaţiile dure aduse staff-ului de Gigi Becali
Mihai Stoica a ţinut să afirme că nu el a fost cel care l-a sfătuit pe Gigi Becali să evite să facă o ofertă pentru Krasniqi. Un milion de euro a plătit Dan Şucu în conturile lui CFR Cluj.
„Nu, nu e vorba despre mine. N-am avut nicio discuţie cu Gigi să spună că vrea să-l ia pe Krasniqi, ştiu că Gigi îl plăcea, dar n-am avut discuţie la modul să vină. I-am spus că l-am văzut în partea stângă, nu mă gândeam că joacă în dreapta, că nu l-am văzut jucând acolo. CFR, în noul sistem, atacanţii laterali la CFR sunt Otele şi Deac„, a declarat Mihai Stoica la orangesport.ro.
Krasniqi era fără gol, în acest sezon, în tricoul CFR-ului. După transferul la Rapid a marcat 4 goluri şi a oferit 3 pase decisive în 8 apariţii.
Gigi Becali a distrus un om din staff-ul de la FCSB din cauza lui Krasniqi
Gigi Becali a distrus un om din staff-ul de la FCSB din cauza lui Ermal Krasniqi, cel care a făcut un meci mare cu FCSB şi a reuşit să marcheze şi un gol. Becali a spus că l-a dorit pe actualul jucător de la Rapid.
Gigi Becali a mai spus că nu se va mai lua niciodată după cei din staff în momentul în care va dori un jucător.
„Pe Krasniqi trebuia să-l iau eu, dar am vorbit cu cineva din staff şi mi-a zis că nu joacă la CFR… Mi-au spus mie oamenii că nu joacă la CFR, că nu are unde să joace la noi, că joacă în locul lui Coman, că nu are cum… Nu mă mai iau după nimeni când vreau să transfer un jucător. Am şi zis că e cel mai bun de la ei” , a declarat Gigi Becali la primasport.ro.
Dan Şucu: „La Rapid este practic invers”
„Mă bucur că domnul Gigi Becali a avut cuvinte de laudă la adresa lui Krasniqi, mai ales că vin din partea unui adversar valoros și elogiile sunt cu atât mai importante. Însă aici există o mare diferență de abordare. Krasniqi mie mi-a fost recomandat de echipa mea, de cei cu care lucrez, de staff-ul care se ocupă. În ceea ce îl privește pe domnul Becali înțeleg că dânsul a fost dezamăgit de faptul că i s-a spus să nu-l ia pe Krasniqi și de aceea n-a mai ajuns la FCSB.
Deci la noi este practic invers. Tot ceea ce îmi recomandă echipa de scouting, echipa din conducere, eu am încredere că luăm cei mai buni jucători, fotbaliști care se pretează pe spiritual Rapidului, așa cum este și Ermal Krasniqi.
Este probabil cel mai bine investit milion de euro în jucători și după cum vedeți această investiție a dat roade nu rapid, ci foarte rapid. Krasniqi a făcut un meci mare. Domnul Varga a simțit că eu îl vreau cu adevărat. Nu știu ce s-a întâmplat cu cei de la FCSB, cu domnul Gigi Becali, nu știu dacă l-au vrut cu adevărat, însă patronul CFR-ului și-a dat seama că noi dorim neapărat ca acest fotbalist să vină să joace în Giulești și acesta a fost și unul dintre motivele pentru care am bătut palma.
Este un jucător extraordinar. A făcut o nouă partidă mare, mi se pare mult mai bun decât la CFR și e un fotbalist care pur și simplu s-a dezlănțuit și poate să ne ajute să câștigăm titlul„, a spus Dan Şucu pentru fanatik.ro.
- A apărut reacţia lui Mihai Stoica, după acuzaţiile dure aduse de Gigi Becali
- Ce a declarat preşedintele CA al FCSB-ului
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY