Se amână inaugurarea noului stadion din Târgovişte. Anunţul oficial făcut de Chindia. Când ar urma să se dispute primul meci pe arena de 15 milioane de euro

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 2.05.2023, 16:16

Se amână inaugurarea noului stadion din Târgovişte

Se amână inaugurarea noului stadion din Târgovişte

Foto: Facebook / Cristian Daniel Stan

Se amână inaugurarea noului stadion din Târgovişte. Chiar dacă oficialii Chindiei au făcut eforturi pentru a putea disputa meciul cu Petrolul pe arena de 15 milioane de euro, acestea au fost în zadar. Confruntarea Chindia Târgovişte – Petrolul, din etapa a 7-a a play-out-ului, se va disputa la Ploieşti.

Reclamă

Arena „Eugen Popescu” din Târgoviște este gata de folosință, după aproape 4 ani de așteptari și după numeroase amânări. Totuşi, omologarea stadionului întârzie. Astfel, primul meci care va putea fi găzduit acolo va fi cel dintre Chindia şi FC Voluntari, programat la finalul acestei luni.

Reclamă

Se amână inaugurarea noului stadion din Târgovişte

Anunţul oficial a fost făcut de conducătorii clubului Chindia. Gruparea din Târgovişte se luptă pentru evitarea retrogradării. Are trei înfrângeri în ultimele patru etape şi ocupă locul 7 în Liga 1.

A.F.C. Chindia Târgoviște anunță că meciul cu Petrolul Ploiești, din etapa a VII-a a Play Out-ului SuperLigii se va desfășura, conform programării, în data de 05.05.2023, ora 20.30, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

Cunoaștem interesul suporterilor noștri pentru revenirea pe teren propriu a echipei, tocmai de aceea îi anunțăm cu regret că nu s-a putut face omologarea conform Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) pentru următorul meci.

Având în vedere prevederile regulamentare, schimbarea de stadion (revenirea acasă) necesită o perioadă de 10 zile.
Arena este gata, iar meciul din ultima etapă, de pe teren propriu, cu FC Voluntari, se va desfășura, cu siguranță, pe Stadionul Municipal „Eugen Popescu”!

A.F.C. Chindia Târgoviște vine în sprijinul suporterilor noștri și va pune mijloace de transport la dispoziție, în funcție de solicitări, pentru deplasarea de vineri de la Ploiești.

Biletele pentru meciul cu FC Petrolul vor fi puse în vânzare mâine dimineață, atât la case, cât și online, urmând să revenim cu programul detaliat. Vă mulțumim că sunteți alături de băieții noștri! Hai Chindia!„, a fost anunţul făcut, pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Chiar dacă noul stadion ar fi trebuit să coste 6.7 milioane de euro, preţul a crescut în cei patru ani la 15 milioane de euro. Capacitatea arenei din Târgovişte a scăzut totuşi de la 12.000 de locuri la 9.000 de locuri.

FCU Craiova – Chindia 1-0 în etapa a 6-a din play-out

Echipa FCU Craiova a învins vineri, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Chindia Târgovişte într-un meci din etapa a 6-a a play-out-ului Superligii.

Gazdele au avut o primă mare ocazie în minutul 45, când Celea a scos din faţa porţii şutul lui Albu, faza continuat, iar Mascarenhas a centrat de pe stânga, în careu, de unde Baeten a reluat în plasă cu un voleu superb.

Dragoş Albu a ratat un penalti pentru Craiova, în minutul 65, şutul său fiind apărat de Căbuz.

FCU Craiova este pe locul 1 în play-out, cu 31 de puncte, în timp ce Chindia se află pe locul 7, cu 22 de puncte.

FCU CRAIOVA: Gurău – R. Negru, Duarte, Danny Henriques, Mascarenhas – Asamoah (Piccolomo 72), D. Albu – Baeten (G. Ganea), Bauza, Van Durmen (Bahassa 68) – A. Chiţu (A. Huyghbaert). ANTRENOR: Nicolo Napoli

CHINDIA: Căbuz – Căpuşă, Celea, Corinus, Boldor (C. Dinu 38) – Perianu, Vorobjovas (S. Buş 60) – Neguţ (A. Şerban 83), Popadiuc, D. Dumitraşcu – D. Popa. ANTRENOR: Toni Petrea

Cartonaşe galbene: Asamoah 14 / Celea 63, C. Dinu 70)

Arbitri: Iulian Călin – Alexandru Cerei, Bucsi Imre-Laszlo

Arbitri VAR: Ovidiu Haţegan – Stelian Slabu

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:49

Lando Norris a dat verdictul despre lupta la titlul din Formula 1: „Mai avem mult de muncit”

12:52

Gigi Becali, primul transfer pentru sezonul viitor la FCSB: „Am dat deja comisionul”

12:28

Papa Francisc nu și-a ascuns niciodată iubirea față de fotbal: „Un antidot la subiectivism și egoism”

11:58

Echipa lui Cristi Chivu nu mai joacă luni! Meciul Parma – Juventus a fost amânat după moartea Papei Francisc

11:25

FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paşte

11:04

„Ofensă la adresa fotbalului!” Cristi Balaj a răbufnit după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Așa să îi ajute Dumnezeu”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 6 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis