Târnovanu după CFR Cluj – FCSB 1-1: „Sunt la fel de supărat ca şi Coman. Am jucat foarte slab”

De Bogdan Stănescu
Publicat: 9.04.2023, 23:59

Cine îi poate lua locul de titular lui Ștefan Târnovanu la FCSB

Cine îi poate lua locul de titular lui Ștefan Târnovanu la FCSB

Ştefan Târnovanu, nemulţumit / Profimedia Images

Portarul Ştefan Târnovanu s-a declarat foarte supărat după CFR Cluj – FCSB 1-1. Târnovanu a precizat că e la fel de supărat ca Florinel Coman, care a avut un discurs foarte dur la finalul partidei.

Reclamă

Târnovanu a criticat mai ales evoluţia colegilor săi din prima repriză.

Reclamă

Târnovanu după CFR Cluj – FCSB 1-1: „Am jucat foarte slab”

Şi eu sunt la fel de supărat ca şi el (n.r.: ca şi Coman) pentru că în prima repriză am făcut un meci foarte, foarte slab.

În prima repriză nu am avut decât acea fază cu Miculescu, apropo, ieri la Farul, la Mazilu, a fost aceeaşi fază. Farul a primit penalty, noi nu. Bine, nu intrăm în astea…

În a doua repriză am egalat, până la urmă e echitabil egalul, dar eu voiam să câştig. Am început foarte slab, au făcut presiune pe noi şi până am primit golul nu am jucat absolut nimic.

În a doua repriză cei de la CFR s-au mulţumit cu 1-0, în stilul lor, au tras de timp un milion de ani, au stat cinci minute la un aut… Dacă ei așa vor, sper din tot sufletul să câștigăm toate meciurile și să fim campioni„, a spus Ştefan Târnovanu la finalul derby-ului CFR Cluj – FCSB 1-1, pentru digisport.ro.

Târnovanu îl laudă pe Florinel Coman: „E un băiat senzaţional”

Târnovanu l-a lăudat pe Florinel Coman după CFR Cluj – FCSB 1-1. „Îmi dă şi mie Coman goluri. Coman e un băiat senzaţional, e foarte important pentru noi şi cu siguranţă va fi în continuare pentru că e foarte serios. Mă bucur pentru că a dat gol.

Echipele din playoff sunt echipe bune, toate încearcă să joace fotbal. Trebuie să jucăm mai bine pe toată perioada meciului, nu doar a doua repriză sau după ce primim gol„, a mai declarat Târnovanu.

Florinel Coman, discurs foarte dur după CFR Cluj – FCSB 1-1

Florinel Coman a fost extrem de supărat la finalul meciului CFR Cluj – FCSB 1-1. Chiar dacă a marcat golul egalizator şi a avut, per total, o prestaţie bună, Coman a fost dezamăgit de jocul echipei sale.

În cazul în care s-ar fi impus în această seară, FCSB ar fi devansat-o pe CFR Cluj și ar fi urcat pe locul 2.

Am avut ocazii pe final, puteam să câștigăm. Am făcut un meci foarte prost. Prima repriză foarte slabă făcută de noi. Nimic n-a mars. Suntem dezamăgiți de jocul nostru.

Nu s-a pierdut nimic. Ne gândim la meciul cu Farul. Trebuie să ne schimbăm fața jocului și să câștigăm acel meci. Exersez (n.r. legat de golul din lovitură liberă), dar asta e mai puțin important. Ne pare rău că nu am reușit să câștigăm. Doar am prestat un fotbal slab”, a declarat Florinel Coman, la finalul meciului cu CFR Cluj, pentru sursa citată.

Radunovic: „Trebuie să câştigăm cu Farul”

Risto Radunovic s-a arătat şi el nemulţumit de faptul că FCSB nu a câştigat, dar a fost mai puţin supărat decât Târnovanu şi Florinel Coman.

Un meci foarte greu pentru noi, o deplasare grea. După prima repriză mă bucur că am egalat. Nu suntem mulţumiţi pentru egal, trebuie să câştigăm următorul meci.

Meciul a fost foarte tensionat, la prima repriză nu am înţeles faza cu David Miculescu ce a fost, de asta am fost un pic mai nervos. Playoff-ul este foarte echilibrat, mă bucur pentru asta. Noi următorul meci jucăm acasă, în faţa propriilor suporteri, trebuie să câştigăm meciul contra Farului.

CFR joacă foarte bine acasaă, are experienţă. Un egal e echitabil, sper să câştigăm următorul meci”, a declarat, după CFR Cluj – FCSB 1-1, Risto Radunovic.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:54 15 apr.

PSG şi Barcelona au tremurat, dar s-au calificat în semifinalele Champions League! Dramatism total în sferturi

23:36 15 apr.

UPDATESerhou Guirassy a scris istorie pentru Dortmund! I-a depăşit pe Lewadowski şi Haaland contra Barcelonei

23:32 15 apr.

Aston Villa, două goluri în trei minute cu PSG. Execuţii de senzaţie ale englezilor

23:10 15 apr.

„Sper să nu ratez trofeul”. Cosmin Olăroiu, după calificarea lui Al Sharjah în finala Ligii Campionilor Asiei 2

22:43 15 apr.

Şeful Formulei 1, veşti proaste pentru fani! Ce circuit riscă să iasă din calendar: „Din ce în ce mai dificil”

22:41 15 apr.

Veste uriaşă pentru Dinamo. Se va semna contractul pentru noul stadion din Ştefan cel Mare

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Gigi Becali i-a stabilit prețul lui Marius Ștefănescu! Pe ce sumă poate pleca de la FCSB: „Să dea atât!”s