„Vorbim de trădări?”. Deian Sorescu, susţinut de foştii coechipieri de la Dinamo: „De la FCSB are o rampă de lansare!” EXCLUSIV
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 14.01.2023, 23:53
Deian Sorescu este susţinut de foştii coechipieri de la Dinamo. Vali Lazăr face scut în jurul celui alături de care a jucat în Ştefan cel Mare, chiar dacă Sorescu a fost împrumutat de Rakow la FCSB.
Lazăr de-abia aşteaptă să-l vadă pe prietenul Sorescu în tricoul lui FCSB. Asigură că nu se pune problema unei trădări, chiar dacă a ajuns la marea rivală a lui Dinamo.
Deian Sorescu, susţinut de foştii coechipieri de la Dinamo
„Vorbim de trădări? E al nu ştiu câtelea jucător care se duce. Dacă el nu avea un mediu bun la Rakov şi a decis să vină aici, a luat cea mai bună decizie pentru el.
Este un jucător care la Dinamo, în viitorul apropiat, nu se putea întoarce pentru că nivelul şi bugetul salarial nu îi permit asta. Speră să facă faţă pentru că e prietenul meu şi mă bucur pentru el. Şi de la FCSB are o rampă de lansare mai bună decât avea la Rakow„, a declarat Vali Lazăr pentru Antena Sport.
Şi Vali Lazăr putea semna cu marea rivală a „câinilor”. A fost dorit de Gigi Becali la FCSB chiar în perioada în care îmbrăca tricoul lui Dinamo.
„(Reporter: Tu ai avut oferte de la FCSB? Ai fi acceptat?) Am avut în perioada de la Dinamo şi nu au fost decât nişte tatonări şi o sumă de transfer. Apoi a picat noaptea. Mă duceam şi eu atunci„, a mai spus fostul jucător al grupării din Ştefan cel Mare.
Ajuns la Păuleşti, Vali Lazăr a avut viata grea cu fanii Stelei la amicalul din Ghencea. Cu 7-2 a bătut-o Steaua Armatei pe Păulesti, în primul meci al anului. Lazăr a fost înjurat tot meciul de fanii „militarilor”. Plecat cu scandal de la Dinamo, Lazar mai joacă până îşi ia licenţa de antrenor.
„De vreun an de zile voiam să mă las pentru că am luat-o pe alt drum, cu antrenoratul„, a recunoscut acesta.
Steliano Filip l-a felicitat pe Deian Sorescu
Steliano Filip a avut o primă reacţie după mutarea începutului de an şi l-a felicitat pe Deian Sorescu pentru transferul la FCSB. Fanii lui Dinamo au răbunit imediat şi i-au asaltat cu mesaje.
„Privesc înainte la tot ceea ce urmează. Sper să putem realiza lucruri grozave împreună, FCSB!”, a fost mesajul postat de noul jucător al vicecampioanei României.
Fostul coechipier al lui Sorescu la Dinamo, Steliano Filip, i-a comentat la postarea de pe contul de Instagram. A folosit mai multe emoji. Fanii şi-au ieşit din minţi şi au avut reacţii dure. „Alt dinamovist fake„, „Să te ia şi pe tine cu el„, „Alt caracter, se vede că eşti prieten cu Steliano„, sunt printre puţinele comentarii care pot fi amintite, restul fiind jignitoare.
Deian Sorescu e împrumutat la FCSB până la finalul sezonului. Conform publicației weszlo.com, vicecampioana României va plăti 150.000 de euro pentru împrumutul pe 6 luni al fotbalistului de 25 de ani.
FCSB va avea clauză să-l transfere definitiv pe Sorescu la finalul sezonului, în schimbul sumei de un milion de euro. Mijlocașul român a ajuns în Polonia iarna trecută, când a fost cumpărat de la Dinamo, în schimbul a 700.000 de euro.
Sorescu, apărat şi de Cosmin Moţi după ce a semnat cu FCSB
Cosmin Moţi l-a apărat pe Deian Sorescu, după transferul jucătorului la FCSB. Fostul fundaş de la Dinamo susţine că va fi greu pentru suporterii roş-albilor să se acomodeze cu ideea că fostul lor căpitan va evolua pentru rivali, însă vor trebui să-i înţeleagă decizia acestuia.
Cosmin Moţi a declarat că Deian Sorescu a luat cea mai bună decizie pentru cariera lui, deoarece are ocazia să rămâne în atenţia echipei naţionale. Mai mult decât atât, având în vedere că nu mai bifa meciuri la Rakow, revenirea în Liga 1 nu este un pas înapoi.
„Pentru Deian e un pas în faţă. Dacă nu mai juca acolo, e important să meargă la o echipă unde să joace, care-l doreşte şi să rămână în vederile echipei naţionale.
(N.r. Pentru Dinamo?) E greu, trebuie să înţelegem, sunt jucători profesionişti, se duc unde au posibilitatea de a creşte şi de a avea rezultate. E greu pentru suporteri, pentru oamenii care iubesc Dinamo, nu trebuie să-l acuzăm, să-i sărim în cap, el trebuie să se gândească în primul rând la familia lui”, a declarat Cosmin Moţi.
- Deian Sorescu a fost împrumutat de FCSB
- Vali Lazăr îi ia apărarea fostului coechipier de la Dinamo
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY