Zeljko Kopic, veste uriaşă înaintea meciului cu Farul: „Va fi în lot!” Ce a spus de duelul cu Hagi

Publicat: 14.02.2025, 19:19.

Zeljko Kopic

Zeljko Kopic ar putea semna până la finalul anului un nou contract cu Dinamo

Zeljko Kopic, în timpul unui meci - Profimedia

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Zeljko Kopic, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în meciul cu Farul Constanța, din etapa a 27-a a Ligii 1, formația sa va încerca să își impună jocul încă de la început pentru a reuși să câștige cele trei puncte.

Reclamă

„Suntem înaintea unui meci foarte important. Îl respectăm pe domnul Hagi și pe echipa dânsului. Noi suntem într-o formă bună. Farul are multă calitate, chiar dacă nu a reușit rezultatele pe care le așteptam în acest sezon, dar este o echipă bună, știe cum să atace, cum să se apere, în concluzie, un adversar pe care îl respectăm. Noi vom încerca să ne impunem și să controlăm jocul încă de la început pentru a reuși să câștigăm toate cele trei puncte„, a spus tehnicianul croat.

Reclamă

Zeljko Kopic a anunţat revenirea lui Dennis Politic în lot

‘Singura absență este Licsandru, care e accidentat, în rest avem la dispoziție toți jucătorii. Dennis Politic face parte din lot, vedem dacă va și juca, în funcție de starea terenului, însă starea lui este bună. Ne-am antrenat bine și așteptăm cu încredere partida de mâine. În acest campionat însă nimic nu e ușor. Noi trebuie să fim concentrați la maximum de fiecare dată, să muncim mult și să ne îmbunătățim nivelul pentru a fi acolo sus, pentru că toți avem așteptări mari de la Dinamo. Nu va fi ușor în continuare, dar vom da mereu totul‘, a adăugat el, citat de agerpres.ro.

Referitor la partida PAOK Salonic – FCSB, scor 1-2, din prima manșă a play-off-ului pentru optimile Europa League, Kopic a afirmat că victoria formației bucureștene a fost meritată.

Cei de la FCSB câștigaseră acolo o dată… eu am mai spus, FCSB este în acest moment o echipă bună, cu o mentalitate bună, arată un fotbal bun, așa că ieri a meritat victoria. FCSB are calitate, dar și experiența acestor 16-17 meciuri în actualul sezon al cupelor europene. Sigur că și CFR Cluj, Universitatea Craiova, ‘U’ Cluj, Rapid sunt echipe bune, dar consider că acum FCSB este cu un pas în fața tuturor‘, a precizat antrenorul.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    23:54 15 apr.

    PSG şi Barcelona au tremurat, dar s-au calificat în semifinalele Champions League! Dramatism total în sferturi

    23:36 15 apr.

    UPDATESerhou Guirassy a scris istorie pentru Dortmund! I-a depăşit pe Lewadowski şi Haaland contra Barcelonei

    23:32 15 apr.

    Aston Villa, două goluri în trei minute cu PSG. Execuţii de senzaţie ale englezilor

    23:10 15 apr.

    „Sper să nu ratez trofeul”. Cosmin Olăroiu, după calificarea lui Al Sharjah în finala Ligii Campionilor Asiei 2

    22:43 15 apr.

    Şeful Formulei 1, veşti proaste pentru fani! Ce circuit riscă să iasă din calendar: „Din ce în ce mai dificil”

    22:41 15 apr.

    Veste uriaşă pentru Dinamo. Se va semna contractul pentru noul stadion din Ştefan cel Mare

    1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Gigi Becali i-a stabilit prețul lui Marius Ștefănescu! Pe ce sumă poate pleca de la FCSB: „Să dea atât!”s