Dinamo, anunț ferm pentru suporteri: ”Nu mai vorbiți de faliment, avem bani pentru Liga a 2-a!”. Ultimele vești din cadrul clubului

De Cosmin Cioboată
Publicat: 27.06.2022, 22:19

Dinamo a retrogradat în Liga 2

Dinamo nu îşi găseşte stadion pe care să joace în Liga 2

Fanii lui Dinamo, alături de echipă / Hepta

Dinamo a făcut un anunț ferm prin care încearcă să își liniștească suporterii îngrijorați după retrogradarea istorică în Liga a 2-a. Clubul din “Ștefan cel Mare” a emis un comunicat în mediul online prin care asigură că există fonduri suficiente pentru înscrierea în sezonul viitor din eșalonul secund.

Reclamă

Chiar dacă Dinamo se confruntă cu cel mai greu moment din istorie, oficialii clubului sunt optimiști în ceea ce privește viitorul.

Reclamă

Dinamo, anunț clar pentru suporteri: ”Nu mai vorbiți de faliment, avem bani pentru Liga a 2-a!”.

În cursul zilei de luni, “câinii” au făcut un anunț cu ultimele vești din cadrul clubului. Tot astăzi, FRF a anunțat lista echipelor care au primit licența pentru participarea în sezonul viitor din Liga a 2-a, iar numele lui Dinamo se regăsește acolo.

„Dinamo de astăzi

A trecut aproape o lună de zile de la retrogradarea în liga secundă, însă Dinamo rămâne, zi de zi, în atenţia fotbalului nostru.

Se vorbeşte şi se scrie despre Dinamo mai mult decât despre echipe de play-off.

Există Dinamo în Liga 2 (1948), în Liga 3 (CS) şi în Liga 4 (FC), mai puţin în prima divizie.

În loc de fotbal, în faţa suporterilor noştri este promovat falimentul, probabil pentru a opri un proiect unic în România, Program DDB.

Dinamo de astăzi respiră pentru că DDB trăieşte pentru acest club.

Nu mai vorbiţi de faliment, Dinamo are bani să se înscrie în Liga 2!

Dinamo şi DDB au un singur gând, revenirea în prima ligă, obiectivul aşteptat de suflarea alb-roşie din ţară şi din străinătate.

Nu vă mai jucaţi cu emoţiile suporterilor pentru că dragostea pentru Dinamo nu poate fi împărţită!

Până la performanţă suntem preocupaţi de reorganizare la toate nivelurile, club, echipă, stadion.

Facem toate eforturile, alături de DDB, să asigurăm un buget pentru acest nivel al fotbalului.

Continuaţi să vorbiţi despre apă la Săftica, despre bucătăria cantonamentului şi despre alte subiecte hilare, dar nu uitaţi să spuneţi în toată ţara că Dinamo trăieşte!”, este mesajul postat de Dinamo pe contul oficial de Facebook.

Dinamo a primit licența pentru Liga a 2-a!

FRF a anunțat astăzi lista echipelor care au primit licența pentru sezonul următor din Liga a 2-a. Dinamo primise deja licența pentru Liga 1 și, automat, va putea fi înscrisă în liga secundă.

„Au primit Certificatul pentru participarea în competițiile de club Campionatul Național Liga 2, pentru sezonul 2022-2023, următoarele cluburi (participante în Liga 1 și Liga 2 în sezonul 2021-2022):

1. Asociaţia Club Sportiv Municipal Politehnica Iaşi
2. Asociaţia Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte
3. Asociaţia Clubul Sportiv Viitorul Pandurii Târgu Jiu
4. Asociaţia Fotbal Club Unirea Constanţa
5. Asociaţia Futball Klub Csikszereda Miercurea Ciuc
6. Club Sportiv Comunal 1599 Şelimbăr
7. Clubul Sportiv al Armatei – Steaua
8. Fotbal Club Metaloglobus București SA
9. Fotbal Club Unirea Dej
10. Societatea Comercială Fotbal Club Ripensia Timişoara SA
11. Societatea Sportivă Universitară Politehnica Timişoara

Următoarele cluburi au obținut Licența de Liga 1 și, implicit, Certificatul pentru participarea în Liga 2, 2022-2023:

1. Asociaţia Fotbal Club Unirea 04 Slobozia
2. Asociaţia Sportivă Fotbal Club Buzău
3. Clubul Sportiv Concordia Chiajna
4. SC Dinamo 1948 SA”, a anunțat FRF, pe site-ul oficial.

În prezent, procesul de licențiere a echipelor promovate din Liga a 3-a în Liga a 2-a se află în plină desfășurare. Minaur Baia Mare, CSC Dumbrăviţa, CSM Slatina, Oţelul Galaţi şi Progresul Spartac Bucureşti sunt formațiile care și-au asigurat prezența în liga a doua din sezonul 2022/2023.

Gaz Metan Mediaș și Academica Clinceni sunt singurele echipe care nu au primit licența pentru Liga a 2-a.

Dinamo transferă pentru Liga 2! Bogdan Gavrilă, prezentat oficial

Bogdan Gavrilă a fost prezentat oficial de gruparea din Ștefan cel Mare. Acesta vrea să readucă echipa în Liga 1 în scurt timp.

în afară de noul transfer, la Dinamo au mai rămas doar juniorii şi încă nu se ştie pe ce stadion vor disputa alb-roşiii meciurile din Liga 2. „Câinii” nu au primit acceptul de a juca în Colentina.

”Bogdan Gavrilă, primul transfer la Dinamo 1948

Mijlocașul ofensiv Bogdan Gavrilă a semnat astăzi un contract cu Dinamo 1948 și a efectuat primul antrenament în cantonamentul de la Săftica.

Născut pe 6 februarie 1992, Bogdan Gavrilă știe ce înseamnă Dinamo, a îmbrăcat tricoul alb-roșu între anii 2014 și 2016, 48 de meciuri, 4 goluri și 5 pase decisive în toate competițiile.

Noul jucător dinamovist a mai jucat în România pentru Chindia Târgoviște, Oțelul Galați, Petrolul Ploiești, Politehnica Iași și Gloria Buzău.

Ethnikos (Cipru), Valletta și Sirens (Malta) sunt echipele la care Bogdan Gavrilă a mai evoluat în carieră”, au anunțat dinamoviștii.

„Mă bucur că îmbrac din nou tricoul lui Dinamo. Am ales cu inima, mă gândesc doar la promovare și sunt încrezător că vom reveni în Liga 1 la finalul sezonului!”, a spus mijlocașul.

Reclamă
Recomandări

Va termina Bayer Leverkusen sezonul fără înfrângere?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
22:49 Reacția premierului Marcel Ciolacu după ce Gloria Buzău a promovat în Liga 1! Mesaj după finalul partidei cu Unirea Slobozia 22:21 Reacţia lui Ion Crăciunescu după ce Darius Olaru i-a strigat „Băi, prostule!” centralului meciului Universitatea Craiova – FCSB! 22:02 „Mă simt extenuat!” Andrei Prepeliță și-a găsit cu greu cuvintele după ce a promovat cu Gloria Buzău în Liga 1! 21:52 Anunţul lui Florin Manea despre transferul lui Denis Drăguş: „Cluburile s-au înţeles” 21:46 „N-a înțeles nimic! O prostie!” Mihai Stoica i-a dat replica lui Andrea Compagno! „MM” a răspuns, după atacul italianului 21:14 „A greșit!” Mihai Stoica, verdict despre ocazia irosită de Octavian Popescu în Universitatea Craiova – FCSB 2-0! 20:57 Surprizele pregătite de selecționerul Belgiei pentru EURO 2024. Cu ce jucători se pot duela „tricolorii” lui Edi Iordănescu 20:56 FotoGloria Buzău a promovat în Liga 1! Focuri de artificii la Buzău, după performanţa uriaşă! 20:35 Ce a spus Mihai Rotaru despre Gigi Becali, după ce Universitatea Craiova a învins-o cu 2-0 pe FCSB! 20:32 Ana Bogdan s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma! A învins-o pe Leylah Fernandez în două seturi Vezi toate știrile

Horoscopul săptămânii 6 mai – 12 mai 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

5 perechi zodiacale care simt o atracție irezistibilă. Secretele unui parteneriat durabil, potrivit astrologilor

Citește și